sâmbãtã, 18 mai, 2024

Special Arad Logo

    Rednic revine pe bancă! UTA pleacă fără Ofosu și Conte la Botoșani

    de Lucian Dănilă | 22 septembrie 2023, 12:02 PM | Sport

    0

    Mircea Rednic revine pe banca echipei UTA după aproape o lună de la ultimul meci la care a stat, cel cu FCSB, meci la care se pare că a suferit un infarct. Supus unei intervenții chirurgicale, antrenorul echipei arădene nu a avut acceptul medicilor să stea pe bancă la jocurile echipei timp de trei săptămâni.

    El a lipsit de la jocurile cu Dumbrăvița din Cupa României, când încă era internat în spital, și de la Sfântu Gheorghe cu Sepsi, iar la partida cu Universitatea Cluj a stat în zona vestiarelor.

    „Una e când ești pe bancă și alta e când ești la tribună, dar asta nu înseamnă că prezența mea va garanta victoria. Acum am acordul doctorului să particip și la antrenamente și pot sta și pe bancă. Sunt bine, vin cu un entuziasm pe care băieții mei nu l-au avut în ultima etapă, în ultimul meci și chiar am fost supărat pe ei. I-am și certat, de obicei nu-i cert, vorbesc constructiv, dar acum n-am mai rezistat pentru că e păcat. Veneau după două meciuri bune, chiar dacă la meciul cu Sepși s-a pierdut, am luat gol în minutul 93 dintr-o lovitură liberă. Nu trebuia să pierdem un punct acolo și un punct și aici”, a spus Mircea Rednic.

    Fără Ofosu și Conte la Botoșani

    UTA joacă mâine de la ora 18.45 pe terenul ultimei clasate, FC Botoșani. Este un meci pe care dacă îl pierde, Bătrâna Doamnă va fi ea ultima clasată din Liga 1. Echipa arădeană pleacă în această seară spre Botoșani, dar nu îi va avea în lot pe ultimii sosiți, Reagy Ofosu și Ibrahima Conte.

    Lotul deplasat la Botoșani: Iacob, Kucher – Fernandes, Stolnik, Benga, Iurasciuc, Carp, Abeid, Dumitrașcu, Pop, Stahl, Freitas, Marku, Holst, Mihai, Micovschi, Stanciu, Fabry, Cooper și Vucenovic.

    După meciul de la Botoșani, UTA rămâne în Moldova pentru partida din Cupa României cu Gloria Buzău. Duminică, lotul va fi completat cu Roganovic și Leidsman, cărora Rednic le va mai da o șansă în cupă, iar dacă va ssi cartea verde din Arabia Saudită pentru Ofosu, va pleca spre Buzău și fostul jucător al Botoșaniului și al Craiovei.

    Citește și:

    Ibrahima Conte a ajuns la Arad și va semna cu UTA! „Cireașa” lui Rednic vine de la Niort, din liga secundă a Franței

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.