Rectificarea bugetară aduce salarii mai mari, dar sacrifică unele investiții





Prima rectificare bugetară de anul acesta va fi făcută după aceeaşi reţetă aplicată de câţiva ani încoace. Guvernul taie investiţii ca să plătească alocaţiile copiilor, salariile bugetarilor şi pensiile. Economiştii sunt însă de părere că acest model va aduce câştiguri doar pe termen scurt şi nu va contribui în vreun fel la dezvoltarea economiei, potrivit Digi24.
Deşi sunt o prioritate în discursurile politicienilor, Transporturile pierd un miliard de lei la rectificarea bugetară, bani destinaţi proiectelor europene. Este o sancţiune, lasă să se înţeleagă politicienii.
„Transportul este sectorul care, din păcate, ne dezamăgește în continuare. Cel puțin pe mine personal, care și cunosc foarte bine acest sector, pot să spun că mă dezamăgește, din păcate, an de an. Pe de o parte, pentru că nu cheltuie banii pe care îi au alocați, pentru că știm foarte bine, de cheltuirea acestor bani pe acest sector se leagă, într-un fel sau altul, dezvoltarea întregii economii. Deci, pe de o parte, nu cheltuie banii, pe de altă parte, mai vin și solicită bani suplimentari”, a declarat ministrul finanțelor în emisiunea „Imparțial” de la Digi24.
Cu toate acestea, nu dezvoltarea economiei pare a fi principiul care guvernează împărţirea banilor la rectificare.
Cea mai mare sumă la rectificare urmează să fie primită de primării și consilii județene, peste 1,3 miliarde de lei. O sumă similară urmează să fie alocată și pentru plata salariilor, a indemnizațiilor și a alocațiilor dublate pentru copii.
În cele din urmă, aceşti bani vor ajunge în consum, un sector care nu duce însă la creştere economică durabilă, explică specialiştii.
„Este evident că aici avem o mare problemă, investițiile sunt din ce în ce mai puține și acest lucru nu este de natură să ne bucure. A pompa banii în consum, într-o perioadă de creștere economică, nu mi se pare a fi o politică ințeleaptă”, spune Emilian Duca, analist economic.
Potrivit premierului însă, investiţiile suferă din altă cauză: anchetele justiţiei, care opresc dezvoltarea infrastructurii.
La rectificare, cele mai multe ministere au primit însă bani în plus. Ministerul Finanţelor va avea un buget cu 1,24 de miliarde de lei mai mare. Bani în plus ajung și la Interne, Justiţie şi Externe.
SURSA> DIGI24.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.