vineri, 21 martie, 2025

Special Arad Logo

    Salariile din România au crescut cu 10% în 2024. Care sunt județele fruntașe și cum se prezintă Aradul

    de - | 19 februarie 2025, 8:51 AM | Naţional | Știri Arad

    6

    Anul trecut, în cele mai mari județe din România, salariile medii nete ale angajaților au crescut cu peste 10 procente. Cele mai mari lefuri sunt în Capitală, dar au venituri generoase și salariații din Cluj și Timiș, potrivit ProTV.

    La polul opus sunt cei din estul și sudul țării. În acest an, specialiștii vorbesc despre creșteri salariale timide în sectorul privat, cât să acopere rata inflației.

    Cu angajați în mai toate domeniile de activitate, sedii centrale ale unor companii și unul dintre cele mai mari centre universitare din țară, Bucureștiul conduce în clasamentul celor mai mari salarii.

    Potrivit Institutului Național de Statistică, salariul mediu net se apropia de 6.500 de lei la finalul anului trecut, în creștere cu aproape 10 procente față de anul anterior.

    La o diferență de 400 de lei, salariile din Capitală sunt urmate de cele din Cluj, unde majorările nu au fost la fel de mari. Clasamentul este completat de salariații din Timiș, Sibiu și Ilfov, unde creșterile salariale au depășit zece procente, iar salariul mediu net a trecut de 5.000 de lei. Se plătește bine și în Iași, Brașov sau Argeș.

    Aradul are salarii medii nete de aproximativ 4.700 lei

    Potrivit Ziarului Financiar, Aradul se află sub Timiș, având cu aproximativ 2000 lei mai puțin la venitul mediu net. Dacă în Timiș, salariul mediu al unui angajat este circa 6.600 de lei net, la Arad un angajat are salariul mediu circa 4.700 de lei net.

    La polul opus, județele Teleoman și Hunedoara rămân cu cele mai mici salarii medii nete, în jur de 3.800 de lei. Aceleași venituri au și angajații din Vrancea, Vâlcea, Harghita sau Vaslui.

     

    Citește și:

    Care sunt județele cu cei mai mulți șomeri din România. Cum se prezintă Aradul

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.