(Video) Recompensă uriașă pentru găsirea hoților unei cățelușe. Indivizii au fost filmați, în Arad, dar Poliția Animalelor nu îi găsește…





În urmă cu o lună și jumătate, mai precis în 7 august, din curtea unei societăți care se ocupă cu comercializarea pieselor auto, aflată în Gai, pe șoseaua de centură, doi indivizi s-au gândit să se răzbune (asta, în cazul în care nu au făcut-o „la comandă”… că se practică și asemenea acțiuni) fiindcă nu au găsit să cumpere cârligul de mașină dorit și au plecat luând cu ei și cățelușa proprietarilor magazinului.
Pe filmarea trimisă redacției Special Arad de proprietari, imaginile fiind și la dispoziția Biroului pentru Protecția Animalelor Arad, se poate observa cum unul dintre indivizi, aflat cu cățelușa în brațe, o bagă în mașină, un Mercedes E Classe 2003 (cu număr de Franța), și pleacă din incintă.
Înainte de a pleca, unul dintre hoți s-a și „împrietenit” cu câinele, având probabil motivul de a face animalul să nu reacționeze când este luat.
Cum spuneam… recompensă uriașă
În decurs de o lună și jumătate, proprietarii nu au primit niciun indiciu care să conducă la identificarea celor care au luat câinele (doar că hoții s-ar fi deplasat către Șofronea) sau chiar la găsirea cățelușei, așa încât acum se oferă o recompensă uriașă, credem noi, pentru găsirea acesteia. Nu mai puțin de 5000 de lei sunt oferiți oricărei persoane care deține informații sau îi recunoaște, din filmare, pe cei care au luat câinele.
Așadar, dacă aveți vreun indiciu, după ce ați văzut filmarea, puteți suna la numărul de telefon: 0741.356.819.
Notă: Fotografiile celor doi (pe care le puteți vedea în Galerie) ne-au fost puse la dispoziție de proprietarii magazinului auto.
Comentariile portalului
Au fost scoase linkurile din motive tehnice și de obicei facem acest lucru: pe telefon, linkurile lungi scot textul și sigla în afara ecranului. Faceți capturi câte vreț (...)
De ce ati taiat ce 4 adrese de web prin care demonstram cele scrise ! Ati lasat:"La pct. 4 gasiti si raspunsul Inspecoratului de Stat in Constructii ", oare de ce ? Sa creada (...)
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)