Primăria orașului Ineu a început să caute oficial firmă care să se ocupe cu reabilitarea cetății Ineului. Anunțam vara trecută, în iunie mai exact, că primarul orașului Ineu, Călin Abrudan, a semnat un contract de finanțare pentru reabilitarea monumentului istoric din bani europeni. Este vorba despre un proiect cu o valoare de 23.273.075 lei (aproape 5 milioane de euro), care prevede consolidarea clădirii, refacerea șarpantei, a tâmplăriei, instalațiilor, tencuielilor, consolidarea zidurilor și, evident, punerea în evidență a întregii cetăți.

Pe atunci, primarul declara pentru Special Arad că începerea lucrărilor propriu-zise ar fi urmat să înceapă la începutul anului 2020, dar iată că așa cum ne-am obișnuit deja, birocrația stufoasă decalează planurile și abia acum, în aprilie, Primăria orașului Ineu a lansat anunțul pe SEAP (platforma oficială pentru investițiile din fonduri publice) prin care caută constructor.

Firmele care doresc să se înscrie la licitația pentru câștigarea lucrărilor au la dispoziție timp până în data de 24 aprilie să trimită ofertă, moment în care expiră anunțul depusă pe platformă.

Câștigătorul va avea la dispoziție, potrivit anunțului, un termen de 3 luni pentru a alcătui proiectul, iar apoi maxim 2 ani pentru a finaliza lucrările propriu-zise, ceea ce înseamnă că ne vom putea mândri cu o cetate „ca la carte” abia peste vreo 3 ani, dat fiind faptul că mai există și posibilitatea ca procesul de licitație să se tărăgăneze, în cazul în care vor apărea contestații de la alte firme care se vor înscrie pe SEAP.

Scurt istoric al Cetății Ineului, conform Wikipedia:

Perioada medievala. Istoria localitatii se leaga de cea a cetatii aflate astazi in partea centrala a orasului. Prima mentiune documentara a localitatii provine din anu1 1334. Atestarea documentara din anul 1295, se pare ca se refera la cetatea Jeno din comitatul Nograd.

Chiar daca informatiile despre perioada timpurie ne sunt inca confuze, putem spune ca a constituit un important centru de putere pentru zona Zarandului atat in perioada medievala, dar mai ales in epoca premoderna. Ceva mai timpuriu este atestata in dreptul anului 1199 Dienesmonostura comitis Dyenus, important lacas de cult, localizat in hotarul estic al Ineului, pe partea dreapta a soselei spre Bocsig.

Din documente stim ca localitatea castiga in importanta dupa secolul XIII, dar mai ales din secolul XIV, cand sursele scrise o pomenesc ca posesiune (mosie) – 1347.

In 1387, familia Losonczy primeste domeniul Ineului (possesio Jeneu) si incepe constructia unei cetati sau a unui castel (castellum), iar Ladislau Losonczy ctitoreste candva intre anii 1387-1395 manastirea franciscanilor observanti cu hramul Sf. Fecioare. Timp de aproape doua secole domeniul cetatii a fost format din 51 de sate. In 1444, cetatea ajunge pentru o vreme in posesia lui loan de Hundeoara guvernator al Ungariei. Primul castelan este atestat in anul 1472, aflat in slujba aceleasi familii Losonczy. Aceasta perioada ofera cele mai putine informatii legate de evolutia si planimetria castelului ridicat de familia Losonczy. Studiile recente de parament si cercetare arheologica ofera indicii despre zestrea primara a edificiului.

Ulterior importanta cetatii si implicit a zonei a crescut, devenite scena unor evenimente istorice marcate de caderea Regatului Maghiar (1526) si apoi intrarea unei mari parti a acestuia, dupa 1541, sub stapanirea otomana.

Dupa 1541 o data cu constituirea Principatului Transilvaniei, comitatul Zarand a intrat in componenta acestuia si o data cu acesta cetatea Ineu. Incepand din secolul al XVI-lea pana in secolul al XVII-lea, Ineul a devenit resedinta unei intinse Episcopii Greco-rasaritene, cei mai cunoscuti ierarhi fiind cei proveniti din familia Brancovici. Ineul devenise alaturi de Caransebes, Lugoj, Lipova si Oradea un important punct in sfera luptelor duse intre otomani, habsburgi si Principat.

Amurgul evului mediu si ocupatia otomana. In 1566 Ineul (in turca Janova), devine centru de sangeac otoman, in cadrul vilayetului Timisoara. Este perioada de maxima dezvoltare administrativ-teritoriala a vilayetului, acesta fiind impartit in 6 sandjakuri: Timisoara, Lipova, Arad-Gyula, Cenad, Moldova si Ineu sau Pancota, care s-au mentinut pana la razboiul Imperiului Otoman cu Liga Sfanta.

Ineul s-a aflat sub ocupatie turceasca intre 1566 – 1595 si 1658 – 1693. Ocupatia otomana a cetatii si-a pus cu siguranta amprenta asupra unor aspecte legate de sistemul defensiv dar si de organizarea interna. Merita mentionata mai ales moscheea ridicata la SV de castel. In sfatul sultanului din 5 mai 1571, printr-un decret, s-a aprobat cerinta beglerbegului din Timisoara de a inconjura asezarea cu palisada impotriva banditilor. Palisada a fost construita de taranii asezarii, iar trupele de paza si-au extins jurisdictia pana la palisada.

In recensamantul realizat in anul 1567 de autoritatile turcesti, apar doua garzi care apartin de acest district. Izvoarele mentioneaza ca in aceasta perioada 53 de soldati primeau solda: 38 de mustafizi si 15 artilieri a caror ofiteri nu sunt cunoscuti. Dintre cei 53 de soldati, 22 au onomastica balcanica. Cei doi caporali a celor doua unitati de garda aveau un venit anual de 1815 si 1862 akce, soldatii aveau un venit anual intre 1700 si 1723 de akce.

In anul 1579 sunt mentionate 4 plutoane de mustafizi (40 de persoane) si doua plutoane de artilieri (15 persoane), in total 55 de soldati si de data aceasta fara mentionarea ofiterilor. Solda caporalilor mustafizi variaza intre 1815 si 1848 de akce, in schimb pentru restul soldatilor ramane neschimbata.

In anul 1591, intre 25 aprilie si 18 octombrie apar pe lista 339 de persoane, calareti, azabi, martaloci si pedestrasi, din care 326 au fost prezenti. Este mentionat si un oarecare Mustafa Mezid Kapudan comandantul flotilei, probabil de pe Cris. Merita mentionat ca dintre cei prezenti 52% au onomastica balcanica, 63 fiind musulmani, iar 35 sunt crestini.

La 22 octombrie 1595 ostile ardelenesti reusesc, dupa un lung asediu, sa intre in cetatea Ineului. Mihai Viteazul numeste in fruntea cetatii in 1599 un parcalab, care avea garnizoana la dispozitia sa.

Expedtiile principelui Sigismund Bathory impotriva vilayetului si luptele dintre trupele otomane impotriva generalului Basta (1601-1604) au dus la modificari teritoriale. Pierderile suferite de turci nu au putut fi trecute cu vederea de sultan, care a solicitat predarea pasnica a cetatilor Lipova si Ineu fiecarui pretendent la scaunul princiar al Transilvaniei. In tot acest „joc”, cetatea Ineu a ramas sub autoritatea principatului, jucand un rol cheie pana la recucerirea ei de catre otomani, condusi de marele vizir Koprulu Mehmed pasa in anul 1658. Este momentul cand stapanirea otomana s-a intins asupra intregului Banat si a unor zone importante din Crisana. De la campania de cucerire a cetatii Oradea din anul 1660 si pana la 1684, se constata

alternante in stabilirea centrului vilayetului atat la Ineu, cat si la Timisoara. Situatia confuza a fost data de faptul ca mai multi carmuitori ai vilayetului au folosit cand titful de pasa de Ineu, cand pe cel de pasa de Timisoara.

Intre 1645 si 1652 pe amplasamentul vechii cetati se construieste una noua, dupa planurile lui Gabriel Haller, numit in 1648 comite suprem al comitatului Zarand, a carui jurisdictie se intindea pana la izvorul Crisului Alb. Din vechea cetate medievala se considera ca s-a pastrat doar amplasamentul, castelul de astazi pastrand foarte putin din zestrea primara a vechii cetati. Ceea ce s-a pastrat din fortificatia ridicata de Gabriel Haller la mijlocul secolului al XVII-lea este un rest de bastion pe malul drept al Crisului Alb. Alte doua bastioane au fost ridicate in colturile de SV si NV, un al patrulea in coltul de NE fiind doar inceput si neterminat, foarte probabil din cauza presiunilor impuse de noua ofensiva otomana.

In 1658 intreaga zona a Ineului a fost recucerita de catre trupele otomane. Evlia Celebi mentioneaza in 1660, 8000 de soldati la Ineu, foarte probabil o exagerare, chiar daca a luat in calcul garda locala, trupele Portii si spahii care locuiau aici. In afara acestei informatii nu se mai cunosc alte izvoare otomane referitoare la starea cetatii Ineu si a efectivelor militare cantonate in ea. Tot in aceasta perioada a fost ridicata si o moschee, iar cetatea a fost intarita sub guvernatorul Ali pasa de Buda.

In anul 1693 cetatea a fost cucerita de Habsburgi, moment care marcheaza sfarsitul rolului ei functional și inceputul intrarii in paragina.

Perioada moderna. In 1693 armatele imperiului habsburgic au pus stapanire pe cetate. Intre 1700-1745 a devenit garnizoana a trupelor regimentului confiniar iliric Tisa-muresean. In anul 1702 moscheea este transformata si cedata cultului romano-catolic, situatie care se mentine pana in anul 1858, cand este construita o noua biserica pe malul stang al Crisului Alb.

In 1746 cetatea a fost abandonata. In 1803 erariul vindea familiei Atzel domeniul Ineului. Dupa 1870 castelul aflat in stare de degradare este restaurat la cererea lui Peter Atzel (fost primar al orasului Arad). Modificarile aduse sunt ample, corespunzatoare perioadei romantice, realizate din dorinta de a da un iz cat mai apropiat de epoca medievala.

Spre finele secolului XIX aici este instalata o garnizoana, batalionul nr. 11 de honvezi, moment in care isi traieste ultimele zile cu oarecare rosturi militare.

Dupa 1904 castelul este transformat in ospiciu, fiind infiintat Institutul Medico-Pedagogic “Sfanta Treime” pentru copii cu probleme mintale.

In anul 1950 ruinele vechii moschei sunt demantelate, cu toate interventiile si solicitarile unor reprezentanti ai autoritatilor competente de la Bucuresti ca acestea sa fie conservate.

Intre anii 1975-1976 sunt realizate cele mai recente lucrari de reabilitare si adaptare la functiunile scolii instalate in monument.

Sursa istoric: wikipedia.org