Răzvan Cadar: „Verificăm calitatea lucrărilor pe drumul Curtici – Macea – Sânmartin”





Comunicat. Programul masiv de investiții în drumurile județene este dublat de o preocupare a administrației pentru calitatea lucrărilor și protejarea rutelor reabilitate. Zilele acestea este verificată calitatea unor lucrări aflate în stadiul de execuție.
„Verificăm calitatea lucrărilor pe drumul județean Curtici – Macea – Sânmartin. Au fost prelevate carote din primul strat de asfalt, la fiecare kilometru. La începutul lunii iulie se va lucra pe acest drum la stratul de uzură și vrem să ne asigurăm că până în acest punct lucrarea este executată corect. Investim masiv în drumurile județene, utilizăm toate sursele de finanțare, cu accent pe fondurile europene și dorim ca lucrările să fie durabile. Vrem să fie clar pentru toată lumea că nu acceptăm lucrări de calitate scăzută. În paralel, protejăm investițiile prin controale efectuate pentru respectarea tonajului, dorim să impunem transportatorilor să respecte legislația în vigoare, pentru drumuri sigure, de calitate”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad Răzvan Cadar.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)