Răzvan Burleanu vine la derby-ul ligii a patra arădene! Capul FRF vine la Pecica!





Tensiune mare înaintea jocului dintre Progresul Pecica și UTA Bătrâna Doamnă. Aproape sigur, acest meci v-a stabili care v-a fi reprezentanta Aradului la barajul pentru promovarea în liga a treia. Ambele echipe vor să își ia toate măsurile pentru ca partida să se joace exclusiv pe teren, astfel că la meci v-a participa ca invitat chiar președintele FRF, Răzvan Burleanu!
Burleanu – cel puțin în ultimul timp – a devenit o prezență obișnuită la Arad. Până acum a fost prezent mai mult în calitate de președinte al Federației Române de Minifotbal. Înainte de alegerile FRF a vizitat la Arena Ionuț Popa pentru tragerea la sorți a programului unuia dintre campionatele municipale de minifotbal, iar acum aproximativ zece zile a fost prezent și la Sala Serie A – Bendea, unde a omologat și celălalt campionat, Liga Desavoia.
Acum, Burleanu v-a fi prezent pentru prima dată pentru fotbalul în 11. El a fost invitat să participe la derby-ul dintre Progresul Pecica și UTA Bătrâna Doamnă. Se vorbea și despre faptul că meciul ar urma să fie arbitrat de Ovidiu Hațegan, dar se pare că cel mai bun arbitru al Aradului din acest moment are un alt program.
Comentariile portalului
Aradul a mai pierdut o mare valoare. Părintele Sorin Seviciu a fost un om deosebit, înzestrat cu un inegalabil famec datorat modului în care știa să-și pună î (...)
Am pomenit undeva că Șeful de Galerie și Mitomanul Mistic au legătură cu evoluția cursului euro-dolar-leu ? Vor avea după 18 mai. Și tare îmi e că deprecierea va fi (...)
E dreptul oricui să organizeze manifestații. Dar ura și intoleranța sunt ,,calitățile" susținătorilor fanatizați ai cuplului comic Gică Șef de galerie- Georgescu Piticul Pinocchio. Î (...)