Răul românului de bine

    de Eugenia Crainic | 9 aprilie 2021, 11:15 AM | Blogul Special Arad | Recomandările editorilor

    3

    (foto: womenworking.com)

    Rar vezi nemulțumiți mai mari decât românii. Am încercat o bună bucată de vreme să deslușesc de unde le vin nemulțumirile și, mai ales, dacă ele sunt fundamentate. N-am reușit. Oricât de mult efort am depus, n-am reușit cu niciun chip. Avem în noi cea mai dezvoltată genă de mâhnit, care ne transformă în supărați cât ai zice „pește”, dar mai ales atunci când ne întâlnim cu cineva și, în loc să fim radioși, împărtășind binele, începem să ne plângem. N-are nicio importanță că ție ți-e bine și trăiești decent și că nu-ți lipsește mai nimic. Cum să te întâlnești însă cu cineva și să spui că totul îți merge strună? Nici poveste. Doar ești român! N-are cum să afle cineva că o duci bine. Lamentările fac parte din ADN-ul nostru și rar vezi făptură neatinsă de morbul tânguirii.
    Așa stând lucrurile, până la ridicol mai e un singur pas. Iar scenariile, incredibile…
    Parchează Gigi, la volanul unui BMW, în fața vilei din cartierul de lux unde tocmai s-a mutat. Alături, tocmai își scoate bagajele din portbagajul unui Audi nou-nouț, vecinul Ionuț. Cum le stă bine vecinilor, se salută și întreabă de sănătate. Brusc însă, orice umbră de satisfacție de pe fețele celor doi pălește, făcând loc nemulțumirii: „Ce să fac, Gigele, uite, mă târăsc și eu cum pot… (Din mână tocmai îi cade o plasă cu avocado, fructul pasiunii și mango). E greu, greu cu banii, cu astea… Tot mai greu, tot mai anapoda, nu mai merge nimic; nimic nu mai merge cum mergea.” La rândul său, nici Gigi nu pare c-o duce mai bine. „Ai dreptate, îi ține acesta isonul imediat, nimic nu mai merge; s-au dus dracului toate. Nu mai ai cu ce, măi, nu mai ai cu ce. Și n-ai nici cu cine, că uite, nimic nu se mișcă în țara asta; politică de rahat, politicieni de doi bani, vai de șaua noastră!” Atent, își aranjează, într-o lădiță din plastic adusă din garaj, cele câteva sticle de whisky fin, proaspăt scoase dintr-o plasă care s-ar fi rupt, mai mult ca sigur, dacă ar fi folosit-o să le transporte până-n casă.
    Estimp, la farmacie, nea Viorel, pensionar MAPN, i se plânge lui moș Vasile, pensionar MAI: „Eeeei, unde-s vremurile alea bune, când nu avea toată lumea câte trei mașini parcate în fața caselor, de să n-ai loc nici să treci pe trotuar. Nu era mai bine pe vremea noastră, când aveam mașini doar noi și încă vreo doi? Ba, mai circulam cu ele de „plizir” tot a doua duminică, să fie ordine, măi, să fie ordine, nu ca acuma… Uită-te și tu! Uită-te și tu ce debandadă, ce circulație, ce tot… Greu, greu de tot o ducem azi, îți zic! Mai greu nici că se poate!”
    Peste drum, la piață, tanti Viorica își varsă năduful pe taraba vânzătoarei de flori agățătoare, în fața căreia a oprit doar preț de câteva minute, să-și odihnească mâinile obosite de căratul sacoșelor cu trufandale din târg. „Păcat că n-am plecat din țara asta, de tânără. E greu. Mai că n-ai ce pune pe masă. La televizor se ceartă ăia ca la ușa cortului, copiii mei au mers vara trecută doar în două concedii de câte-o săptămână, că a mai căzut pe noi și năpasta cu Covidul ăsta, iar pe unul din ele au fost forțați să-l facă în țară; ce mai, se duc naibii toate, unele după altele…”
    Per total, n-auzi nici să vrei oameni mulțumiți. Iar dacă totuși dai de cineva destul de mulțumit cu sine și cu ce are, îl auzi: „Mda, ce să fac, îmi merge destul de bine. Cum să nu zic că-mi merge bine, când lui Vasile, îl știi tu, tipul ăla de-a fost coleg cu noi, îi merge de două ori mai rău, că i-a murit nevasta săptămâna trecută și alaltăieri și-a lovit și mașina!”
    Cumva, starea de bine a românului survine, ca-n scenariul anterior, doar în oglindă cu starea mai proastă a cuiva din anturajul sau vecinătatea lui. Niciodată n-ai să-l întrebi pe unul ce face, iar la asta să-ți răspundă senin, fără nicio umbră de falsitate, că face bine și că toate-i merg strună. Sub nicio formă. Starea de bine a românului e strâns legată doar de lamentare. Când se lamentează, îi este bine. Atunci, în clipa aceea. Binele îi înflorește în suflet strict când se plânge. Când îi „desenează” celui de lângă el „necazurile” lui. Când își construiește o aură demnă de milă. Chiar dacă e avut, chiar dacă n-are grija zilei de mâine, românul se plânge, fiindcă, nu-i așa, „cine-o duce bine, în ziua de azi?” Pe o scară de la 1 la 10, romanului îi merge de-un cinci tras de păr. Îi merge din rău în mai rău. Din lac în puț. Nicicum. Vai și-amar. Sub orice critică. N-are rost. Iar dacă n-are rost… ce rost mai are?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Doamnă, ce-ați scris e tot o lamentare. Lamentarea lamentării.
      Și de ce-ar fi oamenii mulțumiți? De presa minunată care se dă de ceasul morții să reprezinte interesul public, de clasa politică care trăiește din jaf, comisioane și trădarea aceluiași interes public, de buna administrare a cetății, de justiția și echilibrul care caracterizează viața în țărișoară?
      Și de să nu te lamentezi, de ce să-l faci pe cel de lângă tine să simtă prost, de ce să nu încerci să fii solidar cu cel cu care vorbești – o solidaritate destul de ipocrită care se naște între victime, dar reală?
      Totul în jur se prăbușește cu un zgomot asurzitor și într-un nor imens de praf vizibil de pe lună și voi vă luați de oameni, că vezi Doamne, se lamentează?
      Poate ar fi fost mai bine să îndemnați oamenii să tacă. Dacă te întreabă vecina ce mai faci să taci, să ridici din umeri dar să nu răspunzi. Când te întâlnești în fața viloiului cu vecinul la care i s-a rupt plasa de la sticloanțele de whisky să te uiți doar și să-ți miști puțin capul în semn de salut.
      Să știți că oamenii au nevoie să se văicărească fiindcă sunt foarte puține persoanele care pot să trăiască dintr-un articol șters și îngâmfat pe săptămână. Numărul beneficiarilor de privilegii este procentual redus – spre deosebire de cel al impostorilor care doar se lăfăie și n-au nicio responsabilitate și nici o legătură cu planeta asta.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.