Rapperii americani vor să investească într-o aplicaţie de mobil care ajută oamenii să-și găsească dealerii legali de droguri





Rapperii Snoop Dogg, Method Man, Redman se numără printre starurile din industria rap care vor să implementeze o aplicație inedită. Aceasta le va oferi posibilitatea consumatorilor de marijuana să detecteze „farmacii” în care drogul se vinde legal, potrivit contactmusic.com.
Rapperi au discutat cu BlazeNow, companie ce a configurat un motor de căutare menit să localizeze distribuitorii de droguri locali de pe teritoriul Statelor Unite, a declarat directorul de la BlazeNow, Jeremy Carr.
„Method Man & Redman sunt la curent cu stadiul răspândirii conceptului şi aplicaţiei BlazeNow de ceva vreme şi sunt pasionaţi de idee, le place aplicaţia, vor să se implice”, a spus Carr.
„Am mers cu ei la evenimentul High Times Cannabis Cup unde au cântat, am cumpărat de acolo un pâlc de pălării promoţionale, apoi ei s-au tirat către Las Vegas unde trebuiau să cânte cu Lil Wayne. În orice caz, sunt foarte interesaţi de aplicaţia pe care am inventat-o”, a adăugat directorul de la BlazeNow, a cărui companie se va lansa pe piațp pe 20 aprilie.
Mai mult, și Snoop Dogg şi Wiz Khalifa sunt partizani ai fenomenului, în timp Ghostface Killah a semnat un contract pentru un nou „ulei extras din haşis” ce se va numi „Woo Goo”.
Sursa: B1 TV
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!