joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ramona Lile: „Internaționalizarea, un obiectiv al UAV”

    de Special Arad | 12 iunie 2018, 9:07 AM | Educaţie

    0

    Unul din obiectivele asumate în strategia Universității „Aurel Vlaicu” din Arad îl reprezintă internaționalizarea procesului de învățământ. Ultimii ani au însemnat din acest punct de vedere o evoluție a dezvoltării relațiilor bilaterale cu universități și centre de cercetare din întreaga lume.

     „Trăim într-o eră a globalizării și este absolut necesar să fim în permanență racordați la sistemul universitar european și mondial. Fie că vorbim despre cercetare, despre management sau tipuri de sisteme educaționale, colaborarea cu parteneri din străinătate este vitală pentru a putea dezvolta un învățământ de calitate. Trebuie să fim prezenți pe plan național și internațional, să stabilim parteneriate cu universități din Europa și nu numai, să cooptăm în colectivul nostru profesori de prestigiu din universitățile partenere”, a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr Ramona Lile.

    Universitatea Aurel Vlaicu din Arad are încheiate peste 40 de acorduri internaționale cu centre universitare din Europa dar și din America de Sud și peste 60 de acorduri Erasmus cu țări din Uniunea Europeană și țări non UE. Fiecare din aceste acorduri presupune o nouă oportunitate pentru studenți și profesori de a avea un schimb de experiență într-un alt centru universitar, de a studia sau de a preda în aceste universități, dar în același timp înseamnă căi deschise pentru promovarea universității arădene de stat. „În acest moment la nivelul conducerii UAV aplicăm o strategie pentru dezvoltarea acestor acorduri bilaterale. Încercăm să  construim noi relații cu partenerii din străinătate. Prezența noastră la târgurile educaționale din Europa și Orientul Mijlociu au dus la creșterea prestigiului UAV în mediul academic, au deschis calea unor noi parteneriate. Vrem să dezvoltăm, deasemenea,  mai multe programe cu predare în limba engleză pentru a facilita studenților străini studiul programului ales. Prezența în cadrul conferinței ISREIE, derulată recent la UAV, a unui număr atât de mare de profesori din străinătate este o urmare firească a unei politici de internaționalizare asumată de fiecare facultate în parte, ca parte a strategiei privind internaționalizarea aplicată în universitatea arădeană de stat”, a precizat conf.univ.dr Teodor Cilan, prorectorul UAV.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.