Puştiul gigant din Arad a atras atenţia scouterilor din NBA!





Deşi are doar 14 ani, arădeanul Robert Bobroczky se află pe lista unor cluburi de baschet importante din Europa, ca Real Madrid sau Barcelona şi mai nou se pare că a atras şi antenţia scouterilor de peste ocean, scrie GSP.
Jucătorul italienilor de la Stella Azzurra Roma, românul Robert Bobroczky, măsoară deja 2,26 metri la doar 14 ani, depăşindu-l în înălţime şi pe tatăl său, Zigmond Bobroczky, fost baschetbalist, care atinge 2,17 metri. Conform presei internaţionale, Robert ar fi atras deja atenţia scouterilor din NBA.
Chiar dacă interesul este adevărat, Robert va putea participa la draftul pentru NBA abia peste 5 ani, vîrsta minimă de înscriere fiind de 19 ani. O altă condiţie de participare pentru jucătorii din afara Statelor Unite este să joace minim patru ani pentru un club profesionist. Pînă atunci, Robert Bobroczky are tot timpul pentru a-şi perfecţiona tehnica şi a-şi mări masa musculară.
2,21 metri măsoară cel mai înalt jucător din NBA în momentul de faţă, Hasheem Thabeet baschetbalistul celor de la Oklahoma City Thunder fiind cu 5 centrimetri mai scund decît Robert Bobroczky.
FOTO: Sportando.com
Comentariile portalului
Slăbuț 200 trebuia să fie minim 20.000 să stea acasă la vot
Mah da multi vor in iEuropa!!!
Parcurgând articolul rând cu rând, se poate observa o listă cu verbe: a declarat, a afirmat, a spus, a replicat. Între a declara / a spune / a afirma ș (...)