PSD și PNL au ajuns la un acord. Parlamentul va impozita pensiile speciale cu 85%. Militarii, poliţiştii şi magistraţii intră sub incidența legii





PSD şi PNL s-au înţeles pe un proiect legislativ privind impozitarea drastică a pensiilor speciale. Potrivit legii, pensiile de până în 7.000 de lei vor fi impozitate cu 10%, în timp ce pensiile care depăşesc 7.000 de lei vor fi taxate cu 85%, susţin surse politice pentru Adevărul. Impozitul se va aplica pentru toate categoriile de pensionari speciali, chiar şi pentru magistraţi, poliţişti şi militari. Camera Deputaţilor e for decizional.
Legea este dezbătută miercuri dimineaţă în Comisia de buget-finanţe şi va intra tot azi la vot final. Proiectul a fost iniţiat anul trecut de senatorul PSD Liviu Pop, dar va suferi modificări radicale.
Singura soluţie constituţională pentru eliminarea pensiilor speciale rămâne impozitarea drastică a celor privilegiaţi, în condiţiile în care CCR a decis că eliminarea totală a pensiilor speciale e neconstituţională.
Citeste mai mult: Adevărul
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este