duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Protest spontan al angajaților din Finanțe, în toată țara. Și la Arad s-a oprit munca

    de Raluca Medeleanu | 10 august 2023, 4:41 PM | Administraţie | Știri Arad

    7

    Protest spontan la Finanțe, joi după-masă, în urma ședinței de Guvern despre ordonanța guvernamentală. Angajații de la Arad s-au alăturat și ei colegilor din alte orașe din țară, ieșind pe holul instituției de pe Bulevardul Revoluției.

    Angajații se tem că dacă ordonanța va fi aprobată în formatul actual, mulți riscă să își piardă complet locul de muncă, iar alții ar urma să piardă un procent considerabil la salariu.

    Amintim că ministrul Finanțelor Marcel Boloș și premierul Marcel Ciolacu au făcut publice săptămâna trecută informații din proiectul de ordonanță, care prevede desființarea posturilor vacante din administrație, scăderea numărului de șefi, tăierea voucherelor de vacanță pentru bugetarii cu venituri brute peste 10.000 de lei lunar și alte reduceri de costuri.

    Sindicaliștii atenționează într-un comunicat de presă că vor continua să facă proteste, unul pe 22, iar altul pe 24 august.

    În rândurile ce urmează, redăm în întregime Comunicatul sindicatului Sed Lex pe temă:

    „Azi, 10 august 2023, la Ministerul Finanțelor a avut loc ședința Consiliului Național al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe convocat de urgență în urma apariției proiectului Ordonanței de urgență privind reducerea cheltuielilor bugetare, care conține prevederi referitoare la:

    – Plafonarea sporului de condiții vătămătoare la 1000 de lei
    – Indemnizația de hrana nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
    – Voucherele de vacanță nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
    – Anularea posturilor vacante
    – Desființarea biroului și funcției de șef birou
    – Normative personal: 10 funcții de execuție pentru serviciu, 20 funcții de executie pt. direcție, 40 funcții de execuție pt direcție generală

    Ultima formă prevede posibilitatea conducătorului instituției să decidă dacă oferă o funcție de execuție șefului de birou/serviciu a cărui funcție se desființează. Dacă oferă o funcție și nu există una vacantă, toți cei care ocupă o funcție de execuție în structură vor intra la concurs, structura urmând să se diminueze cu minim un post.

    Liderii sindicatelor județene membre, prezenți la ședința Consiliului Național, au hotărât să respingem în totalitate acest proiect, care dacă ar fi aprobat în forma actuală, ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 de lei (pe medie) și la pierderea locurilor de muncă.

    Această solicitare se adaugă celorlalte 2 revendicări specifice, respectiv:
    – Egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcție, grad profesional și gradație în cadrul sistemului fiscal
    – Introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaționale „finanțe” și a unei grile de salarizare corespunzătoare complexității activității desfășurate.

    Pentru susținerea acestor revendicări s-a hotărât declanșarea acțiunilor de protest la nivel național, astfel:
    – În data de 22 august 2023, între orele 8,30-10,30, protest cu încetarea lucrului, în fața tuturor sediilor instituțiilor din cadrul sistemului fiscal: DGRFP, AJFP, Direcții/birouri vamale, direcții antifraudă.
    – Concomitent cu protestele din teritoriu, în data de 22 august 2023, între orele 8,30-10,30, va fi organizat un protest în fața sediului Ministerului Finanțelor, la care fiecare sindicat județean va trimite un număr de minim 10 reprezentanți.
    – Protestele vor continuă din data de 24 august 2023, în funcție de evoluția eventualelor discuții cu reprezentanții Guvernului și de dorința membrilor și nemembrilor de sindicat în ceea ce privește soluționarea revendicărilor noastre legitime.
    La întâlnirea de azi au participat și colegi din cadrul Ministerului Finanțelor, nemulțumiți de preconizatele măsuri, care și-au exprimat sprijinul, chiar dacă nu sunt membri de sindicat.
    Este un moment crucial pentru noi, asemănător celui din 2010, care a fost o reușită datorită solidarizării tuturor angajaților din sistemul fiscal.
    Nu mai este vorba despre sindicat, este vorba de venitul și locul de muncă al fiecăruia dintre noi precum și de poziția pe care o merităm în viitoarea lege a salarizării”, se arată în comunicatul sindicatului.

     

    Citește și: Reducerea deficitului bugetar, un fel de răboi al pilelor și îndepărtarea unor indezirabili – Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. @Hapciu:
      – „era digitală” nu-ți mărește gradul de colectare, dacă nu există personalul din spatelele ei CARE SĂ FACĂ ACEASTĂ TREABĂ!
      Problema e că… aceștia nu prea își fac această treabă, fie că nu-s în stare , fie că NU SUNT LĂSAȚI (lista celor cu relații „sus-puse” fiind, de multe ori, interminabilă) 🤔
      .
      Dacă mai completâm la asta O JUSTIȚIE COMPLET ASERVITĂ SISTEMULUI MAFIOT, imaginea dezastrului economic românesc este completă; ceea ce nici o mega-digitalizare NU VA PUTEA REZOLVA !!! (unde nu e nici voință, nici putință…, nici Dumnezeu nu mai are ce face 😣).

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Cum se poate asa ceva? Cum sa dai afara bugetari care freaca menta si sa le scazi din venituri? Cum sa digitalizezi si sa scazi cheltuielile cu personal care muta dosare dintr-o parte in alta? Cum sa ajungi la nivelul anului 2010 ale altor tari cand poti sa ramai in 1980? Cum sa faci bugetarii aa se simta ca cei din mediul privat?
      Asa ceva e inadmisibil… Trebuie sa iesim si noi la protest!

      +8 voturi
      +1
      -1
    3. „condiții vătămătoare”? Ce înseamnă asta? Stau cu dosul pe scaun cât e ziua lucrătoare de lungă, fac pe stăpânii cetățeanului care chiar produce ceva, și nu le mai ajunge felia de bugetar😡! Cum spuneau și antevorbitorii mei, la zona industrială cu voi, lipitori nesimțite!!!

      +4 voturi
      +1
      -1
    4. Ar trebui desființate și trezoreriile din localitățile mici. Locuri de munca sunt destule,slava Domnului. Takata,Leoni ,va așteaptă sa firmati o echipa de succes.
      Sunt multe de desființat la bugetarii,dar abia după alegeri se vor lua masuri cu adevărat eficiente

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.