joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Proprietarii de terenuri, atenționați să își curețe terenurile în vederea apariției ambroziei

    de Special Arad | 15 mai 2020, 1:20 PM | Administraţie | Știri Arad

    0

    Primăria Municipiului Arad aduce în atenția cetățenilor faptul că aspectele cu privire la combaterea ambroziei sunt reglementate prin Legea nr. 62/2018, al cărei norme metodologice de aplicare au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 785 din 12.09.2018.

    Conform legislaţiei în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.

    În scopul distrugerii buruienii și al prevenirii răspândirii ambroziei, se vor desfășura periodic, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri pot fi luate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.

    Verificarea şi identificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, prin consilierii agricoli angajaţi sau persoanele desemnate din cadrul acestora, până la data de 25 mai a fiecărui an. Proprietarii pe ale căror terenuri au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia, vor fi somaţi cel târziu până la data de 5 iunie a fiecărui an.

    Verificarea şi constatarea nerespectării dispoziţiilor din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, se face de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului. Comisia efectuează primul control în teren în perioada 1 iulie – 15 iulie a fiecărui an. În situaţia în care la data efectuării controlului, Comisia constată nerespectarea prevederilor, aceasta va aplica avertismente. Al doilea control asupra terenurilor contravenienţilor sancţionaţi cu „Avertisment” va avea loc în perioada 16 – 31 iulie a fiecărui an. În situaţia în care la data efectuării controlului Comisia constată că cei sancţionaţi cu „Avertisment”, continuă să ignore prevederile legale, vor fi sancţionaţi cu amenzi care ajung pănă la 5.000 lei pentru persoane fizice şi 20.000 lei pentru persoanele juridice.

    Precizăm faptul că la nivelul municipiului Arad, se desfăşoară periodic lucrări specifice de combatere a acestei buruieni, în special tăieri, cu ajutorul operatorilor de întreținere spații verzi. Serviciile acestora pot fi solicitate, contra cost și de către proprietarii terenurilor care necesită astfel de intervenții.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.