Zonele cele mai infestate cu ambrozie din municipiul Arad
În perioada iulie-octombrie, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului au verificat 186 locații în care a fost semnalată/constatată prezența buruienii de ambrozie.
86 din acestea, aflate în proprietatea și/sau administrarea persoanelor fizice sau juridice, respectiv 45 aflate în proprietatea/administrarea Primăriei Municipiului Arad, au fost curățate în urma dispunerii măsurilor legale aflate în competență, în mod gradual, conform prevederilor legale în domeniu.
Activitatea Direcției Generale Poliția Locală Arad având ca obiect combaterea buruienii ambrozia s-a desfășurat pe întreg arealul Unității Administrativ-Teritoriale Arad, atât în perioada de identificare a prezenței buruienii pe terenurile situate în municipiu, fază în care s-a procedat la somarea persoanelor fizice și juridice, proprietari sau administratori ai terenurilor unde a fost semnalată prezența acestei buruieni, cât și în perioada de reverificare și dispunerea de sancțiuni contravenționale.
Care sunt zonele cele mai infestate cu ambrozie
Cele mai multe zone infestate cu planta alergenă au fost identificate în cartierele Bujac, Aurel Vlaicu, Gai, Subcetate, Micălaca.
În 55 situații în care a fost constatată neimplementarea măsurilor de eradicare, după efectuarea reverificărilor în teren, în urma dispunerii măsurilor legale în mod gradual, conform prevederilor Legii nr. 62/2018-privind combaterea buruienii ambrozia s-au aplicat sancțiuni contravenționale. 52 au fost avertismente scrise, în urma cărora au fost luate măsuri de eradicare, iar 3 au fost amenzi contravenționale în sumă de 45.000 lei (persoanelor care s-au conformat numai după aplicarea amenzilor, în cuantum de câte 20.000 lei pentru două persoane juridice și 500 lei unei persoane fizice).
Din cauza schimbărilor climatice care au „înmulțit” episoadele cu vreme caldă, în acest an s-a constatat atât o devansare a debutului dezvoltării plantei, cât și o extindere a perioadei de inflorescență, culminând cu o prelungire a perioadei de manifestare a efectelor negative, prin alergiile provocate.
„Reiterăm necesitatea abordării problemei eradicării și combaterii buruienii ambrozia, ca o obligație și o responsabilitate a tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri de pe raza UAT Arad, prin luarea măsurilor de îndepărtare a acesteia încă din primele faze de dezvoltare, continuând cu intervenții permanente, astfel încât să nu permită dezvoltarea inflorescenței.
Precizăm că aplicarea măsurilor necesare în fază incipientă, duce la diminuarea impactului negativ asupra sănătății persoanelor care suferă de alergiile provocate de respectiva buruiană, acesta fiind scopul principal al impunerii respectării obligațiilor stabilite de lege, alături de evitarea măsurilor de coerciție aplicate de autoritățile publice abilitate de actul normativ special (amenzi contravenționale în cuantum cuprins între 1.000 și 5.000 lei pentru persoanele fizice și între 10.000-20.000 lei pentru persoanele juridice)”, transmit polițiștii locali.
Comentariile portalului
Bună întrebarea finală...
Pe deasupra este si mincinos,cand spune ca nu a auzit,dar e prima oara.Deci a auzit. Dinamovistul din el nu se dezminte.A fost un jucator bun de (...)
Păi rezultatul alegerilor parlamentare convine alianței usl2.0, deci nu vor fi anulate.