Programul de 20 august din Zilele Aradului





Pentru cea de-a patra zi a sărbătorii orașului nostru, arădenii sunt invitați să participe la un experiment inedit și să pășească în Camera Obscură, unde vor descoperi o altfel de Primărie și vor putea auzi un scurt istoric al fotografiei.
De la ora 18.00 invităm copiii mari și mici să pășească în lumea fantastică a zânelor, la spectacolul de teatru “Zâna lacului”.
Seara, arădenii se vor putea delecta cu un concert la Clădirea Preparandiei.
16.00 – 21.00 (RE)Cunoaștere. Camera Obscură, Platoul Primăriei Arad
Trecem pe lângă Primărie zilnic fără să o mai contemplăm. Ce ar fi dacă într-o zi am păși într-o încăpere improvizată din care am vedea o altfel de Primărie, una dinamică prin mișcarea zilnică datorată oamenilor și mașinilor, o Primărie întoarsă și răsturnată. Astfel se va vedea Primăria prin camera obscură.
În fuga zilnică, ignorăm anumite aspecte, iar într-un moment de participare pasivă putem asista la un experiment vizual ce se practica intensiv în urmă cu 400 de ani. Ne întoarcem în timp datorită dispozitivului, însă vom vedea în viitor prin importanța științifică a fenomenului. Un cort negru complet închis amplasat în fața Primăriei, printr-un orificiu milimetric va prezenta o altfel de clădire. Oamenii intră și asistă la formarea imaginilor dinamice sau la nașterea unui video fără aparate de filmat. Cei care intră în camera obscură vor putea auzi un scurt istoric al fotografiei și al modului în care aceasta a revoluționat arta vizuală.
18.00 – 19.00 Spectacol de teatru în aer liber pentru copii “Zâna lacului”, Parcul Pădurice. În caz de vreme nefavorabilă, spectacolul va avea loc la Teatrul de Marionete Arad.
„Zâna lacului”, după frații Grimm, va fi jucată joi, 20 august, în cadrul Zilelor Aradului, de Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Povestea frumoasei zânerăpite de zmeu este pusă în scenă de regizoarea Maria Gornic într-o producție absolut originală și interactivă. Este un spectacol in care apar atât păpuși, cât și marionete cu fire, a cărui scenografie este semnată de ZofiaKrzyzanowski.
20.00 – 21.00 Concert susținut de elevii Liceului Sabin Drăgoi Arad, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
Zilele Aradului sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură șisusțin candidatura Aradului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este