vineri, 6 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivProcesul Rodicăi Țoldan… un fel de „aflatu-n treabă” al Justiției!

    de Lucian Valeriu | 18 iunie 2014, 5:22 PM | Investigaţii | Recomandările editorilor

    1

    Am urmărit, după cum se poate citi pe tot netul, întreaga desfășurare a procesului Rodicăi Țoldan, de la descinderea anchetatorilor în Grădinița PP 14 – TEBA, în toamna anului trecut, trecând prin prezentarea rechizitoriului și trimiterea în judecată din ianuarie, anul curent, și până azi. Directoarea „mazilită și pusă la zidul infamiei” pentru încălcarea articolului 264 din Codul penal, respectiv abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor… în fond n-a săvârșit… am curajul s-o „dau pe față” fără să fiu acuzabil de partis-prix – n-am vorbit cu ea în viața mea, nu-i cunosc personal nici avocații, nici vreo rudă sau prietenă… nimic!… am curaj să mă antepronunț jurnalistic, sper că neobturând, în vreun fel, munca Instanței de judecată, deci, că niciun abuz nu-i aici contra niciunei persoane!

    Despre ce vorbim, în fapt și de drept: despre 50 de lei de copil la înscrierea într-o grădiniță cu program prelungit!

    Ok… am înțeles: nu e legal să percepi o taxă când nu ai un cont contabil în care să o introduci, deci nu poți elibera chitanță sau factură pe ei. Dar, măi, frate… cum zicea astăzi o martoră adusă în fața Completului de judecată din partea apărării: „ce fel de părinte e ăla care nu dă 50 de lei când își înscrie propriul copil într-o instituție care îi va purta de grijă, de atunci încolo, timp de 4 ani?! În toată cariera mea, după 1990, nu am cunoscut nici măcar o familie care, cu adevărat, să nu-și permită acea sumă.” Vorbim aici despre niște bani care sunt dedicați reparațiilor mobilierului pe care chiar copilul îl deteriorează fie și prin simplul său uz, de bani de o rochiță de zână la o serbare școlară, de înlocuirea unui cuier rupt sau a unei saltele coapte… ce naiba: asta-i corupția aia de trebuie pusă sub lupă?! Sunt de acord și că directoarea nu ar fi normal să facă pe casiera și cancelaria nu ar trebui să fie „banca” – „banii erau adunați de către ea și erau ținuți într-un sertar al biroului… scoși când trebuia reparat televizorul, de exemplu”, spune o altă martoră, care lucrează în grădiniță din anii 70, i-a fost colegă de liceu directoarei și a fost membru în Consiliul de Administrație al Grădiniței PP14 zeci de ani. Dar „toate hotărârile privitoare la cheltuielile ce trebuiau efectuate se luau în C.A. Bunurile cumpărate erau inventariate… li se dădea serie și număr”… ce Dumnezeu?… despre ce vorbim?! Sunt foarte curios să găsesc o grădiniță la care nu se dă… o directoare care să iasă în presă și să jure cu mâna pe… ce vrea ea… că la ea în instituție nu există un „fond al clasei”, o „taxă de înscriere” sau alte trucuri care… știi ce, măi domnule Legiuitor: sunt trucuri pentru că tu nu ai fost în stare să dai o lege clară prin care să scoți de sub incidența penală această contribuție „nici măcar obligatorie, fără niciun fel de consecințe demonstrate asupra copilului, asupra părintelui, în caz că nu e achitată!” – așa cum chiar martorii acuzării, respectiv cei pe mărturiile cărora se susține dosarul procurorului. Așa încât… nici măcar parte vătămată nu avem!

    Lăsând la o parte faptul că o martoră a apărării îi acuză pe anchetatori de cercetare abuzivă…

    arătând, cu curaj și fără înflorituri, în fața instanței, că mi s-a sugerat să mă declar parte vătămată într-o acțiune de dare de mită… am refuzat. Multe dintre întrebările care mi s-au pus la poliție nu conțin răspunsurile mele! Mi s-au trunchiat declarațiile… eu, de exemplu, nu am folosit sub nicio formă sintagma taxă de înscriere, dar în declarația care mi s-a dat să o semnez ca fiind a mea, am regăsit de mai multe ori folosită expresia!” 
    Lăsând la o parte acest aspect – față de care Instanța a rămas în pronunțare, urmând să hotărască în ce măsură va disjunge această speță într-un dosar separat (interesant va fi dosarul ăla, dacă se va deschide!) -, ne-am trezit parcă în mijlocul unui circ juridic ieftin… operat, până la urmă, pe prețiosul timp al magistraților, pe cel al martorilor, pe banii contribuabililor… în ultimă instanță…
    Măcar avocații-s pe bani acolo… și nici noi nu simțim deloc rău când năvălesc subiectele peste noi…
    Că dacă nici ăsta nu-i subiect… nici că mai există corupție, frate!…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu e ok cum a procedat Țoldan dar nici nu există o lege clară prin care să se specifice taxa de înscriere a copilului, ulterior, o contribuție bănească pt fondul de reparații și alte necesități legate de buna desfășurare a activităților preșcolare. La grădinița din zimand-cuz am văzut lipit pe ușă un afiș care anunța că se va face diafilm într-o zi de…miercuri parcă. Fiecare copil să aducă 3 lei! Păi de ce? Diafilmele nu fac parte din programa de învățământ? Sau de ce trebuie să se aducă de-acasă prosop, (mâncare) săpun, pastă de dinți, caiete, culori, plastilină și până și hârtie igienică? De ce părinții trebuie să vină să zugrăvească, să vopsească, să spele perdelele, etc. În ritmul ăsta vor veni să facă zacuscă și să pună compoturi, ba chiar să-și culce copiii la ora de somn… Unde e gratuitatea învățământului? Pe vremea întunericitului a fost – așa semianalfabt cum era. Uitați-vă cât costă o cărticică de povești… E prea mult de spus și chiar cred că ar trebui să o lase-n pace pe țoldan aia, să-i dea o mustrare, să nu mai pună mâna pe bani și să-și vadă numai de treburi didactice. App. am auzit că un elev care termină a 8-a la slavici trebuie să aducă de acasă 5 milioane lei vechi pt banchet….!!!! Aduceți biblioteca din alexandria și dați-le-n cap, carte cu carte ălora care au tupeul să ceară în ziua de azi unui părinte o astfel de sumă pt ca mucosul lui de prunc să petreacă la primul său banchet…La vreo 30 de copii în clasă socotiți suma… Ce se cumpără de banii ăia?! Aici nu caută nimeni să vadă cine bagă atâția bani în buzunar?!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.