Prinț saudit executat pentru crimă! Familia victimei i-a refuzat „banii pătați cu sânge” (FOTO)





Un prinț saudit a fost executat pentru că a împușcat mortal un bărbat în timpul unei încăierări, în urmă cu trei ani, în capitala Riad, a anunțat Ministerul de Interne.
Prințul Turki bin Saud al-Kabir (foto) a fost executat în capitală, nefiind date detalii legate de modalitatea în care a fost pusă în practică pedeapsa, dar se știe că majoritatea condamnaților sunt decapitați. Prințul este a 134-a persoană executată în urma unei condamnări, anul acesta, potrivit unei liste compilate de AFP. Dar se întâmplă foarte rar ca membri ai familiei regale să fie exeutați, scrie presa străină, scrie BBC, preluat de EVZ.ro.
Prințul a pledat vinovat pentru uciderea compatriotului său, conform comunicatului Ministerului de Interne. Anunțând execuția, ministerul spune că se asigură că toată lumea din guvern „dorește să păstreze securitatea și să se facă dreptate”.
Familia victimei a refuzat oferta de „bani pătați cu sânge” prin care ea ar fi primit compensații în schimbul renunțării la cererea de pedeapsă cu moartea, a transmis Al-Arabiya.
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri ale unui prinț saudit executat a fost cel al lui Faisal bin Musaid al Saud, care și-a asasinat unchiul, pe Regele Faisal, în 1975.
Majoritatea celor executați în Arabia Saudită sunt condamnați pentru crimă sau trafic de droguri, deși circa 50 de persoane au fost omorâte pentru „terorism”, într-o singură zi, în ianuarie, printre care și un cleric binecunoscut șiit, șeicul Nimr al-Nimr, scrie Evenimentul Zilei.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?