vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primii semifinaliști LicArt – cel mai mare concurs pentru liceenii din România

    de Special Arad | 3 noiembrie 2014, 1:21 PM | Educaţie

    0

    S-a încheiat prima lună de înscrieri la Festivalul Național de Arte pentru Liceeni – LicArt, cel mai mare concurs din România, ajuns la ediția a 14-a! În doar 31 de zile s-au înscris peste 300 de liceeni din întreaga țară. Aceștia concureaza deja cu peste 550 de creații la secțiunile: poezie și fotografie (categoriile alb-negru, portret și diverse). Deocamdată, din județul Arad însă, nu este niciun elev înscris.

    La sfârșitul lui octombrie, juriul condus de jurnalistul și omul de cultură Radu Herjeu, directorul Festivalului, a desemnat creațiile semifinaliste ale lunii: 27 de poezii, 16 fotografii alb-negru, 29 de fotografii portret și 16 fotografii diverse. Le găsiti pe toate pe www.licart.ro. Ca în fiecare an, toate acestea vor fi jurizate la finalul concursului de personalități recunoscute din arta fotografică și literatură ce vor stabili finaliștii actualei ediții a LicArt, care vor fi invitați în Tabăra de Creație ce se va desfășura vara viitoare.

    Dar înscrierile continuă până la sfârșitul lui martie!

    Așadar, sunt așteptați în concurs toți liceenii care consideră că au talent și nu au reușit încă să se afirme prin intermediul concursului. Regulamentul și multe alte informații despre festival se găsesc pe site-ul www.licart.ro.

    De 14 ani, zeci de mii de liceeni au avut oportunitatea de a-și măsura forțele artistice, de a-și arăta talentul și de a fi apreciați de personalități remarcabile.

    LicArt a stimulat simțul artistic al multor tineri, nu doar prin organizarea celui mai mare concurs de acest gen, prin oferirea la finalul fiecărei ediții a unor premii deosebite sau a posibilității de a participa la workshop-uri susținute de profesioniști, dar, în primul rând, prin faptul că ofera an de an posibilitatea ca o nouă generație să fie integrată în „Familia LicArt”.

    Liceeni, intrați pe www.licart.ro, citiți regulamentul și înscrieți-vă!

    LicArt este organizat de Clubul Nouă ne Pasă, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului!

    Foto: Mocănița Huțulca din Moldovița – Budișteanu Octavian-Mihai (Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Buzău)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.