Primăria a reușit să împingă, printr-o modificare legislativă, proiectul parcării din Avram Iancu peste votul consilierilor

    de Raluca Medeleanu | 1 august 2019, 12:33 PM | Administraţie | Topic special

    1

    imagine cu scop ilustrativ

    De șapte ori a fost „plimbat” prin ședințele Consiliului Local Municipal, de-a lungul anilor, proiectul ce vizează realizarea unei parcări subterane în Piața Avram Iancu. Tot de atâtea ori a fost și respins, pe diferite motive. Municipalitatea însă s-a ambiționat să-l tot pună pe ordinea de zi, chiar dacă era evident că cei din opoziție votau mereu contra. Soarta proiectului s-a schimbat astăzi însă,  căci – „ca prin minune” – în ciuda criticilor consilierilor locali aflați în opoziție legate de siguranța clădirilor istorice din zonă sau a prețului prea mare care va pune orice investitor pe fugă, proiectul a reușit de această dată să treacă de vot. Motivul? O schimbare în legislație.

    Dacă până acum pentru a fi aprobat era nevoie de două treimi  din votul consilierilor prezenți, acum, ținând cont că este vorba de o concesiune, proiectul intră la cele care au nevoie doar de o majoritate simplă de voturi (jumătate plus unu).

    Discuțiile au fost multe. Unele la subiect, altele pe lângă. Una dintre criticile aduse a fost tendențioasă – opoziția acuza că se vor cheltui sume enorme din bugetul local, parcă „uitând” pentru o clipă că este vorba de o concesiune și că printr-o conesiune Primăria va „pasa” lucrările unei firme care va câștiga licitația, iar firma respectivă va suporta costurile, nicidecum Primăria. Bineînțeles, asta înseamnă automat că și banii care ar urma să fie încasați din plata parcărilor vor intra tot în conturile firmei. Pe de altă parte, alte îngrijorări exprimate în ședință au fost fondate: de exemplu, neîncredere față de siguranța fundației clădirilor și despre greutatea cu care probabil se va găsi o firmă care să se înscrie la licitația pentru concesiune, dat fiind prețul atât de mare la care sunt estimate costurile (32.688.933 euro).

    Stabilirea locației parcării, în Piaţa Avram Iancu, a fost făcută și aprobată de consilieri, ea fiind inclusă în studiul de dezvoltare a reţelei de circulaţie, aflat la baza „Masterplanului de transport şi trafic al municipiului Arad“, iar datele tehnice au fost analizate încă din 2011, în cadrul studiului de fezabilitate făcut atunci de Primăria Arad. Parcarea subterană este planificată să aibă 2 nivele, 588 locuri, iar la suprafața pieţei s-a studiat realizarea unei zone pietonale fără intersecţii cu circulaţia carosabilă pe întreaga suprafaţă. Partea de amenajare de la sol ar urma să fie realizată, evident, din bugetul local, fiind domeniu public.

    Cum va arăta Piața Avram Iancu? Piramida a trecut și ea de vot

    Aspectul pieței va fi și el modificat, asta e sigur. S-a anunțat de mult timp faptul că se dorește înlăturarea Monumentului Ostașului Necunoscut, iar întreaga zonă să fie transformată într-o piață pietonală.

    De asemenea, încă de anii trecuți, în presă a circulat o imagine-machetă cu modernizarea pieței. Imaginea a stârnit reacții diverse, majoritatea fiind însă negative, la văzul unei structuri din sticlă, în formă de piramidă, pe care specialiștii în urbanism o consideră ca nuca în perete alături de clădirile istorice din zonă. Poziția municipalității a fost destul de neclară, căci tot sublinia că este vorba doar de o imagine cu caracter ilustrativ, însă studiind proiectul care a trecut acum de vot, observăm că piramida este, în continuare, stipulată acolo. Ce-i drept în secțiunea „Descrierea constructivă”, formularea e că „s-au studiat următoarele amenajări”, deci, din nou, nimic stabilit sigur, ci doar oarecum propus. Cităm exact care sunt amenajările urbanistice propuse:

    „În treimea nordică s-a propus amplasarea unei oglinzi de apă și a unui ansamblu de fântâni. Oglinda de apă va fi dinamizată cu jeturi de apă care pornesc direct din pavajul decorativ și se va realiza doar prin denivelarea pavajului, fără borduri sau alte piedici fizice la nivelul de calcare. Zona centrală a pieței s-a amenajat astfel încât să poată găzdui orice eveniment specific urbei, evenimente culturale, inclusiv realizarea unui cinematograf în aer liber pe timp de vară sau alte manifestații.
    În partea de sud a pieței, într-o etapă ulterioară, deasupra părcarii subterane se va realiza o clădire de formă piramidală, din metal si sticla, cu functiuni cultural recreative dimensiuni la sol 25×25 m, regim de inaltime P+2E. Solutiile tehnice propuse pentru realizarea lucrarilor la parcarea subterana, respectiv la structura de rezistenta a acesteia, au tinut cont de intentia beneficiarului de a realiza in viitor aceasta cladire .
    Amplasarea de terase cu caracter provizoriu, din materiale usoare demontabile – lemn , metal zincat sau inox , terase care vor completa si extinde zona de servicii respectiv alimentatie publica existenta la parterul cladirilor de pe perimetrul pietei : restaurante , cafenele, berarii, cofetarii.
    Toata suprafata pietei, inclusiv suprafata de circulatie a tramvaielor si suprafata carosabila dintre str. N. Balcescu si B-dul Revolutiei, latura estica, s-au prevazut finisaje cu dalaj decorativ din piatra naturala – placi sau calupuri de granit, roci eruptive de tip transilvanean, placi si elemente vitrificate de mare rezistenta. Dalajul va fi corelat cu un sistem de rigole incastrat in pavaj si cu pante de directionare a apei pentru preluarea apelor pluviale”
    , se arată în proiectul trecut de vot .

    Va arăta bine? Va arăta kitschos? Rămâne de văzut, însă asta într-un viitor nu foarte apropiat, căci – așa cum a subliniat și consilierul Marin Lupaș – la prețul ridicat la care sunt estimate lucrările, s-ar putea ca Primăria să tot publice anunțuri de licitație, până ca vreo firmă să se și înhame la o asemenea investiție. Totuși, asemenea costuri se amortizează în zeci de ani.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.