marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primăria a pregătit documentația unui nou acord cadru cu o firmă de deratizare și dezinsecție, pentru o perioadă de patru ani

    de Raluca Medeleanu | 23 aprilie 2020, 4:16 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Dat fiind faptul că acordul cadru care era încheiat încă din 2018 între Primăria Arad și firma DD Chim pentru deratizarea și dezinsecția de pe raza municipiului a ajuns la final, reprezentanții Primăriei Arad au început demersurile birocratice pentru a putea realiza un nou acord de acest fel (tot pe o perioadă de 4 ani) și apoi să dea startul licitației publice prin care va numi o firmă câștigătoare.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, proiectul de hotărâre care a fost astăzi pus la transparență decizională este primul pas în vederea întocmirii acordul cadru pe patru ani.

    Mai exact, Proiectul de hotărâre nr. 160 privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare conține toate „scenariile” și calculele estimate cu privire la  activitatea de dezinsecție, dezinfecție şi deratizare în municipiul Arad pe care firma care urmează să închie contractul cu Primăria va trebui să le ia în vedere în momentul în care va semna acordul cadru. Ca exemplu, valoarea estimată a investiției în utilaje este de 400.000 lei, structura de personal necesară poate fi una minimală de 14 persoane (1 șef echipă, 1 medic veterinar, 8 operatori, 4 conducători auto), iar cheltuieli lunare cu salariile (estimate în funcţie de salariul minim /economie) sunt calculate să se ridice la 29.120 lei.

    Proiectul respectiv poate fi studiat în întregime pe site-ul oficial al Primăriei municipiului Arad, sau la Serviciul Relaţii cu
    Publicul, camera 5, între orele 10:00 – 12:00 (marți și joi), până la data de 13 mai, iar cei interesați pot depune recomandări în scris la registratura Primăriei. Potrivit legislației în vigoare, proiectul trebuie să stea un termen de 30 de zile la transparență, după care va fi supus votului consilierilor locali municipali și de-abia apoi va intra în vigoare.

    Pentru a nu produce confuzii, menționăm că vorbim despre contractul obișnuit de deratizare și nicidecum despre prestarea serviciilor de dezinfecție specifică în această perioadă, în contextul pandemiei de coronavirus (acțiune care a fost desfășurată de DD Chim la ora actuală).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.