Primar reținut de anchetatori după ce a fost acuzat că a participat la violarea în grup a unei fete de 12 ani
Primarul localității Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, este audiat joi, el fiind suspectat că împreună cu alți bărbați ar fi violat o minoră acum patru ani. Fata avea 12 ani la momentul agresiunii în urma căreia a rămas însărcinată și a născut un copil.
Joi dimineață, anchetatorii au făcut precheziții atât la locuința primarului Robert Ștefan, cât și la sediul primăriei.
El și alți patru bărbați care ar fi fost implicați în agresiune sunt audiați la sediul Poliției Ilfov, în dosarul în care se fac cercetări pentru viol, act sexual cu minor și șantaj.
Totodată, la sediul poliției este audiată și o femeie, care este acuzată de șantaj. Anchetatorii au suspiciuni că, în încercarea de a își acoperi faptele, edilul ar fi amenințat-o și ar fi șantajat-o pe fată.
Agresiunea sexuală ar fi avut loc la finalul lui 2018. Potrivit informațiilor Digi24, victima ar fi avut la vremea respectivă 12 ani. Fata a rămas însărcinată și a născut un copil. Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili cine este tatăl copilului.
Actualul primar este la al doilea mandat și a mai fost implicat într-un scandal la scrutinul de la alegerile locale, când un bărbat l-a acuzat de agresiune în secția de votare. Polițiștii au stabilit atunci că a fost vorba doar de o ceartă, notează digi24
Update: Primarul din Ştefăneştii de Jos, Robert Ştefan, a fost reţinut, joi seară, într-un dosar în care se fac cercetări pentru act sexual cu minor, viol, şantaj şi influenţarea declaraţiilor. Acesta este acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de doar 12 ani, pe care apoi ar fi ameninţat-o pentru a păstra tăcerea.
Comentariile portalului
Un motiv în plus să mergi la atrium mall Arad Am mâncat azi la sis kebab în Arad și vreau să spun ca e mult peste multe branduri de (...)
DIICOT, Parchetul General, CSAT, fosti ambasadori in Romania, televiziuni, Curtea Constitutionala, Johahanis, primarii, prefecturi, servicii secrete, toata aceasta gloata de nemernici si-a dat mana pentru a pune in practica impotriva (...)
Nora, raspunsurile la intrebarile tale le asteptam si noi, toti. Nu pot decat sa sper ca le vom afla. La un moment dat. Raducu, inainte sa-l injuri, incearca macar sa-i (...)