joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fără trimiși de la „Centru”, Poliția de Frontieră Arad și-a prezentat bilanțul de activitate pentru anul 2018.

    de - | 24 ianuarie 2019, 8:33 AM | Știri Arad

    0

    În data de 23.01.2019, la sediul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Arad, în prezenţa domnului comisar-şef de poliţie Bogdan Cristian, adjunct al şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, a avut loc activitatea de evaluare pe anul 2018, în cadrul căreia au fost prezentate principalele rezultate înregistrate la nivelul județului Arad, din domeniile de activitate specifice.

     Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad este structură subordonată Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, fără personalitate juridică, având zona de competenţă teritorială la nivelul judeţului Arad, cu limită frontiera de stat a României.

    Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad este o structură operativă care desfăşoară activităţi de colaborare cu Sectoarele Poliţie de Frontieră de pe raza judeţului Arad, respectiv S.P.F. Curtici, S.P.F. Nădlac, S.P.F. Turnu şi S.P.F. Vărșand, având  următoarele atribuţii:

    Executarea de acţiuni proprii pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere;

    Susţinerea, la nevoie, a activităţilor specifice derulate la nivelul sectoarelor poliţiei de frontieră;

    Sprijinirea, prin structurile specializate, şefilor de sectoarelor P.F. pe linia pregătirii personalului din subordine, în special, în ceea ce priveşte aplicarea unitară a Acquis-ului comunitar, precum şi pe linie logistică, de comunicaţii şi informatică;

    Analizarea tuturor solicitărilor privind desfăşurarea de lucrări sau activităţi în zona de frontieră şi în punctele de trecere a frontierei, care sunt în competenţa şefului serviciului teritorial, după caz, avizarea sau respingerea solicitării cu indicarea motivelor şi, eventual, a măsurilor ce se impun a fi luate ca urmare a desfăşurării lucrării sau activităţii ce urmează a fi avizate.

    La nivelul S.T.P.F Arad, prin punctele de trecere a frontierei de pe raza județului, situaţia operativă se prezintă astfel:
    Traficul de călători şi de mijloace de transport

    În cursul anului 2018, prin punctele de frontieră de pe raza judeţului Arad au tranzitat frontiera peste 8.200.000 persoane și 3.400.000 mijloace de transport.

    Cele mai tranzitate au fost P.T.F. Nădlac II cu aproximativ 6.000.000 de persoane şi P.T.F. Nădlac I cu peste 1.200.000 de persoane.

     

    Migrație ilegală

     

    În anul 2018, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat 457 de persoane implicate în migraţia ilegală, cercetate pentru tentativă de trecere şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, acestea fiind descoperite atât la frontiera verde, cât și în punctele de trecere a frontierei. Totodată, au fost identificate şi 30 persoane cercetate pentru infracţiunea de trafic de migranţi (călăuzire).

    Din punct de vedere al naționalităților, se remarcă numărul mare al cetățenilor Irak depistați la frontiera verde, precum și faptul că peste 85% din migranți provin din statele generatoare de migranți din Orientul Mijlociu și Apropiat (Irak, Iran, India,Turcia, Afganistan, Siria, Palestina, Pakistan).

    Din punct de vedere al locului depistării, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în zonele de competenţă ale S.P.F. Nădlac, S.P.F. Turnu și S.P.F. Curtici.

    Pentru anul 2018 se remarcă creșterea numărului de cazuri în care migranții au încercat să treacă ilegal frontiera prin PTF-uri, organizați în grupuri mari, eterogene din punct de vedere al naționalității.

    Moduri de operare în zona verde:

    deplasarea cu mijloace de transport în comun sau taxi până în apropierea unor localităţi din proximitatea frontierei, iar de acolo pe jos peste câmp spre frontiera cu Ungaria, în general pe timp de noapte, folosind vegetaţia înaltă din zona de frontieră;

    deplasarea spre frontieră cu autoturismele călăuzelor sau transportatorilor.

     

    Moduri de operare în P.T.F.

    În cazul persoanelor ascunse în autovehicule:

    –       ascunse în automarfare sau în microbuze, în spatele bagajelor/ în locuri special amenajate;

    –       ascunse sub/în bagaje, în autoturisme sau în tren;

    Prezentarea la controlul de frontieră de documente false/falsificate sau aparţinând altor persoane.

     Caz semnificativ

    La data de 15.10.2018, la P.T.F. Nădlac – Csanadpalota s-a prezentat pe sensul de ieşire din România, doi cetăţeni turci, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Cu ocazia controlului de frontieră au fost descoperiţi ascunşi printre cutiile cu marfă 47 de migranţi. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi, respectiv tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor cei 47 de migranţi au fost predaţi la diferite structuri ale I.G.I. România.

    Traficul ilicit cu produse din tutun

    Având în vedere faptul că frontiera asigurată de S.T.P.F. Arad are particularitățile unei frontiere interne a Uniunii Europene, fenomenul infracțional al traficului ilicit cu produse din tutun, prezent în zona de responsabilitate, s-a manifestat atât pe sensul de intrare cât și pe sensul de ieșire din/în ţară.

    În anul 2018 la nivelul județului Arad, au fost confiscate aproximativ 250.000 ţigarete.

    Caz semnificativ

    La data de 05.09.2018, la P.T.F. Nădlac – Csanadpalota s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean maghiar, conducând un autoturism înmatriculat în Ungaria. Cu ocazia controlului de frontieră au fost descoperite, ascunse si nedeclarate în bara de protecție din spate și în spatele farurilor, 39920 de ţigarete. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de contrabandă.

    Trafic cu alcool

    În ceea ce priveşte traficul cu alcool, în anul 2018 au fost ridicaţi în vederea confiscării 1.771 litri de băuturi spirtoase și vinuri.

    În data de 27.11.2018, la nivelul S.P.F. Nădlac a fost întocmit dosarul penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 452, alin. 1, lit. b, din Legea 227/2015 (achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, potrivit prezentului titlu), în cauză fiind implicat un cetățean român care la controlul de frontieră transporta cantitatea de 77l alcool etilic netimbrat, în concentrație de 96%.

    Au fost constatate şi 6 fapte de natură contravențională, toate înregistrate la S.P.F. Vărșand, în cadrul cărora a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea totală de 1.006 litri de băuturi spirtoase și vinuri, în valoare totală de 30.400 lei. Cazurile au fost predate spre competentă soluţionare lucrătorilor din cadrul D.R.A.F. 5 Deva, care au ridicat întreaga cantitate menționată, aplicând 6 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 100.000 lei.

    Traficul international cu autovehicule furate

    Un alt domeniu al infracţionalităţii transfrontaliere, îl reprezintă traficul internaţional cu autovehicule furate.

    În anul 2018, au fost descoperite în punctele de frontieră de pe raza judeţului Arad un număr de 47 autoturisme, care au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

    Din documentarea asupra cazuisticii înregistrate, au rezultat următoarele concluzii:

    state de provenienţă: predomină Italia, Germania, Franţa, dar s-au înregistrat şi cazuri din Marea Britanie, Belgia, Olanda, Polonia, Suedia, Norvegia, Slovacia, Austria şi Portugalia;

    tipuri de autoturisme: autoturisme de lux, în special S.U.V.;

    modalităţi de operare: se înregistrează numeroase cazuri de furt brut, urmat de falsificarea documentelor şi repoansonarea neautorizată a seriilor de şasiu. În anumite cazuri de furt la comandă, s-a folosit modul de operare denumit clonare (caz în care se folosesc documentele şi plăcuţele unei maşini care are caracteristici similare şi singura modificare operată este repoansonarea seriei, corespunzător documentelor autentice deţinute);

    ţări de destinaţie: România, Bulgaria, spaţiul ex-sovietic (Ucraina, Moldova, Transnistria, Belarus, Rusia) și Turcia;

    cetăţenia transportatorilor-cărăuşi: în mare parte sunt cetățeni români, urmați de ucraineni,  moldoveni, maghiari și polonezi.

    Caz semnificativ                            

    La data de 08.07.2018, la P.T.F. Nădlac – Csanadpalota s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean român, conducând un autoturismul marca AUDI Q5, înmatriculat în România, autoturism ce figurează în alertă SINS art. 38 – Bun pentru confiscare, alertă implementată de autorităţile din Marea Britanie în luna iunie 2018. Autoturismul a fost evaluat la suma de 69.924 RON (14.850 Euro).

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.