Prevenirea furturilor din locuință în mediul rural – un obiectiv important al polițiștilor





În perioada sezonului estival prevenirea furturilor din locuință este un obiectiv important al polițiștilor, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
În cursul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu cei ai Poliției Comunale Șiria au desfășurat activități de prevenire a furturilor din locuință în zone cu risc criminogen din Șiria.
Polițiștii i-au informat pe cetățeni despre cauzele favorizante ale furturilor din locuință în vederea diminuării numărului acestora precum și a riscului de victimizare.
Au fost distribuite pliante informative cetățenilor care au discutat cu polițiștii.
Recomandări ale polițiștilor pentru prevenirea furturilor din locuințe:
• Nu oferiți informații necunoscuților despre bunurile pe care le dețineți sau despre vecini, nici măcar celor care susțin că sunt reprezentanții unor instituții, dar nu pot face această dovadă;
• Evitați depozitarea la vedere, pe balcon, în fața ușii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ați achiziționat;
• Nu comunicați date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe rețele de socializare. Discutați aceste aspecte doar cu cei în care puteți avea încredere, care pot veni zilnic pentru ridicarea corespondenței și să lase impresia de „casă locuită”;
• Nu postați pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare;
• Nu lăsați deschise geamuri, terase sau balcoane care ar putea facilita accesul în locuință;
• Bijuteriile în cantități mari, banii, acțiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare. Pentru efectuarea menajului sau a unor reparații apelați la firme autorizate;
• Achiziționați sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeți încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate ușor!
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)