Preţurile aplicaţiilor din Windows Store vor creşte începând cu 13 aprilie
Companiile Apple şi OnePlus au fost primele care au anunţat măriri de preţuri din cauza evoluţiei cursurilor de schimb internaţionale, însă acestea nu vor fi singurele. Următoarea companie care va aplica astfel de modificări nedorite este Microsoft, aceasta anunţând că preţurile aplicaţiilor din Windows Store şi Windows Phone Store vor fi mărite începând cu ziua de 13 aprilie, scrie Go4it.
Conform mesajului de atenţionare trimis de către Microsoft, aprecierea semnificativă a dolarului în raport cu alte monede importante necesită ajustarea preţurilor localizate din magazinul Windows Store. Mesajul nu menţionează în mod explicit şi Windows Phone Store, însă din moment ce ambele folosesc aceleaşi politici şi localizări, măsura va afecta în mod cert şi magazinul digital pentru telefoane.
În unele cazuri, cum ar fi de pildă yuan-ul chinezesc, diferenţele vor fi infime. În cazul altor monede, măririle de preţuri va depăşi însă 20 de procente, pe această listă intrând din păcate şi leul românesc. Alte monede afectate semnificativ sunt cele folosite de Regatul Unit, Ungaria, Polonia, Danemarca, Cehia sau Suedia, adică cei mai mulţi dintre membrii Uniunii Europene care nu au aderat încă la Eurozone.
Motivul acestei decizii este deprecierea drastică a monedei euro şi altor monede în raport cu dolarul american. Moneda europeană a atins în această perioadă cea mai slabă cotaţie din ultimii doisprezece ani, iar acest lucru afectează toate companiile care importă mărfuri din afara Uniunii Europene. În mod curios, Microsoft nu a anunţat încă nici o mărire de preţuri pentru magazinele digitale care folosesc euro, însă ţările din Eurozone probabil că nu vor fi nici ele scutite.
Comentariile portalului
Aici este vorba de interese politice de aceea nu se renunță , faceți atunci să fie viabil și economic nu să plătim politruci din banii arădenilor .
Da, așa este sau aproape, iar în ceea ce îl privește pe Bibi, numai mâine nu-i poimâine...
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte