Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, anunță că alegerile municipale se vor repeta
Alegerile municipale din decembrie 2023 de la Belgrad vor fi organizate din nou pe 2 iunie, în urma unor acuzaţii de fraudă, a anunţat duminică preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează AFP, scrie news.ro.
„Alegerile din Belgrad vor avea loc la 2 iunie, în timp ce toate celelalte alegeri vor fi organizate în conformitate cu termenele legale şi constituţionale”, a declarat preşedintele Vucic într-o conferinţă de presă.
Partidul Progresist sârb (SNS) al preşedintelui Vucic a revendicat victoria în alegerile legislative şi locale din 2023. Dar opoziţia şi observatorii internaţionali au denunţat un scrutin marcat de fraude, existând inclusiv „cumpărare de voturi” şi acţiuni de „umplere a urnelor”, în special la Belgrad.
Votul a declanşat o serie de manifestaţii. Rezultatul a fost strâns la Belgrad, unde coaliţia de opoziţie şi candidaţii care au candidat sub sloganul „Serbia împotriva violenţei” s-au dovedit a fi un concurent serios pentru SNS, care a obţinut 49 din cele 110 locuri în consiliul municipal.
În Belgrad, în special, opoziţia a acuzat guvernul că a permis alegătorilor din Bosnia vecină să voteze ilegal pentru a-şi asigura controlul asupra capitalei. În centrul protestelor s-a aflat Marinika Tepic, o fostă jurnalistă care provine din rândul comunităţii româneşti din Serbia şi care a intrat în greva foamei pentru a contesta rezultatul viciat al alegerilor.
sursa: Știri pe surse


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)