vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Președintele Camerei de Comerţ Arad, Gheorghe Seculici, a participat la Forumul de Afaceri și Investiții Serbia – România

    de Special Arad | 13 aprilie 2023, 5:59 PM | Administraţie | Business

    0

    Comunicat. Astăzi, 13.04.2023, conducerea CCIA Arad s-a deplasat la Belgrad la Forumul de Afaceri și Investiții Serbia – România, ce a avut loc în marja întrunirii Comisiei Mixte Interguvernamentale România – Republica Serbia.

    Forumul a avut ca tema principală dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre cele două state, precum consolidarea prezenței firmelor românești pe piața din Serbia și atragerea de noi investiții în România. La eveniment au participat 31 de firme românești și 43 de firme sârbești.

    „Sunt convins că, vizita la Belgrad va încuraja agenţii economici din cele două medii de afaceri să intensifice contactele directe prin participarea la misiuni economice, forumuri de afaceri sau târguri. Parteneriatele între diferite regiuni, din țări care au frontieră comună sunt deosebit de importante şi pot genera multe proiecte şi oportunităţi de dezvoltare”, a declarat preşedintele CCIA Arad, domnul Gheorghe Seculici.

    Evenimentul s-a bucurat de prezenţa: doamnei Silvia DAVIDOIU – ambasadorul României în Republica Serbia, domnului Mihai DARABAN – președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, doamnei Florica CHIRIȚĂ – președintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timis, domnului Mihailo VESOVIĆ – director al sectorului analize strategice, servicii și internaționalizare al Camerei de Comerț și Industrie Serbia, domnului Gheorghe SECULICI – președintele CCIA Arad, domnului Radu MĂTIUŢ – directorul CCIA Arad, domnului Aurelian GOGULESCU – președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova.

    Delegația de afaceri din România a participat la lucrările Forumului de Afaceri și la întâlniri B2B cu companii din Serbia reprezentative din domenii de activitate precum energie verde, construcții și imobiliare (devoltatori imobiliari), industrie, IT&C, agricultură și procesare alimentară, alte domenii.

    Evenimentul a fost dedicat dezvoltării relațiilor bilaterale dintre cele două țări, consolidării prezenței firmelor românești pe piața din Serbia și atragerii de noi investiții în România. Totodată, amploarea evenimentului și gradul înalt de reprezentativitate au constituit cadrul optim pentru firmele românești să stabilească contacte de afaceri directe cu parteneri de vârf din Serbia.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.