joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Premiul Nobel pentru Pace din 2021 a fost câștigat de jurnaliștii Maria Ressa și Dmitri Muratov

    de - | 8 octombrie 2021, 4:40 PM | Internaţional

    0

    Premiul Nobel pentru Pace a fost câștigat în 2021 de Maria Ressa și Dmitri Muratov pentru „lupta lor curajoasă pentru apărarea libertății de exprimare în Filipine și Rusia”, scrie HotNews.

    „Maria Ressa folosește libertatea de exprimare pentru a dezvălui abuzul de putere, folosirea violenței și creșterea autoritarianismului în țara ei natală, Filipine. În 2012 ea a cofondat Rappler, o companie media digitală pentru jurnalism de investigație. Ca jurnalist și CEO al Rappler, Maria Ressa s-a arătat a fi o apărătoare neînfricată a libertății de exprimare. Rappler a atras atenția în mod critic asupra controversatei campanii antidrog criminale dusă de regimul Duterte”, notează comitetul Nobel norvegian.

    „Dmitri Muratov a apărat de decenii libertatea de exprimare în Rusia în condiții tot mai dificile. În 1993 el a fost unul dintre fondatorii ziarului independent Novaia Gazeta. Șase dintre jurnaliștii săi au fost uciși de la înființarea ziarului”, precizează comitetul Nobel.

    „În pofida crimelor și amenințărilor, redactorul-șef al Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a refuzat să abandoneze politica editorială independentă a ziarului. El a apărat constant drepturile jurnaliștilor”, afirmă comitetul din Norvegia.

    Comitetul a subliniat că cei doi jurnalişti „reprezintă toţi jurnaliştii care apără acest ideal într-o lume în care democraţia şi libertatea presei se confruntă cu condiţii tot mai vitrege”.

    Acesta este al cincilea și penultimul Premiu Nobel decernat anul acesta. Ultimul Premiu Nobel de anul acesta, cel pentru economie, urmează să fie anunțat luni, 11 octombrie.

    Câștigătorii Premiului Nobel în 2021, până acum:

    Abdulrazak Gurnah – Nobel pentru Literatură
    Klaus Hasselmann – Nobel pentru Fizică
    Giorgio Parisi – Nobel pentru Fizică
    Syukuro Manabe – Nobel pentru Fizică
    Ardem Patapoutian – Nobel pentru Fiziologie sau Medicină
    David Julius – Nobel pentru Fiziologie sau Medicină
    Benjamin List – Nobel pentru Chimie
    David MacMillan – Nobel pentru Chimie
    Dmitry Muratov – Nobel pentru Pace
    Maria Ressa – Nobel pentru Pace

    244589440 10158526081989103 1015822440255314635 n 244467223 10158522637054103 8858114557277752893 n 244231938 10158521470594103 2624363585236311139 n 244141668 10158524345004103 5491822742387382284 n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.