Primit de orașul natal cu brațele larg deschise, laureatul Nobel Ștefan Hell și-a acceptat cu bucurie diploma de cetățean de onoare al Sântanei
Știri Arad. Laureatul Nobel pentru chimie Ștefan Hell, venit în locurile natale după ani de zile în care a fost „înstrăinat” (fizic, nu cu sufletul și cu amintirea locurilor copilăriei), a fost invitatul Primăriei Sântana pentru a primi Diploma de Cetățean de Onoare al localității. Poate cea mai importantă diplomă pe care Primăria acestui micuț orășel a acordat-o vreodată.
Cum bine se știe, Ștefan Hell este un fizician german de origine română, care în anul 2014 a primit Premiul Nobel în chimie pentru „dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super-rezoluţie” împreună cu Eric Betzig şi William E. Moerner.
Astăzi, diploma i-a fost înmânată în Primăria Sântana, într-un cadru festiv, alături de primar fiind prezent și vicepreședintele Uniunii Antreprenorilor – filiala Sântana care, la rândul lui, i-a acordat diploma cu titlul de „Business Ambassador” împreună cu numirea de Membru de Onoare al „Clubului de Investitori germani-români din județul Arad, filiala Sântana”.
Celebrul fizician român a luat apoi cuvântul spunând: „Am petrecut o copilărie foarte fericită aici și asta este foarte important pentru că… copilăria are valoare de bază în viața ta și sunt foarte bucuros că a fost așa. Este un moment foarte emoționant pentru mine, pentru că Sântana mi-a rămas în suflet. Vă mulțumesc foarte frumos”.
Ștefan Hell a fost apoi invitat să semneze în Cartea de Onoare a Sântanei, evenimentul încheindu-se cu o ședință de autografe și poze.
Comentariile portalului
Urmează campania. Veți vedea dacă se va apela la.altii pt următoarele acțiuni. Părerea mea ca nu. Ca trece și efectul materialului de presă. Că-ș (...)
O recomandare, cu permisiunea dvs Faceți o solicitate de informații pe legea accesului la înfo de interes public. Sa va spună primăria, cja, cmc, cjc care este (...)
Dezmățul factorului atracției erotice între Administrația publică locală și sarmalele - La Oradea "creșterea calității vieții într-o comunitate" - cine are conducere gospodară se (...)