Premierul Ciucă și ministrul Bode vin vineri la Arad. În program, semnarea contractului pentru centura de sud-est a municipiului





Vineri, 21 octombrie, va fi zi plină pentru mediul politic arădean, fiind așteptați Nicolae Ciucă, premierul României și Lucian Bode, ministrul Administraţiei şi Internelor. Aceștia au în program o serie de întâlniri, dintre care amintim și asistarea la semnarea contractului pentru proiectarea tehnică şi execuţia centurii de sud-est a municipiului Arad.
Amplul proiect a fost câștigat prin licitație de firma PORR Construcţii, a cărei conducere va fi și ea prezentă la sediul Consiliului Județean unde se va semna acest contract. Investiția se realizează de către CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), în urma semnării unui protocol cu Consiliul Județean în august 2020. Este vorba de 11 km de drum, care se va învecina la nord cu municipiul Arad, la sud cu autostrada A1, la est cu Fântânele, iar la vest cu drumul național D.N. 69 Timișoara-Arad. Drumul va avea și un pod peste Mureș, respectiv un total de 12 intersecții.
Pe lângă participarea la semnarea acestui contract, premierul Ciucă și ministrul Bode vor participa și la inaugurarea punctului de lucru ISU Curtici, vor vizita Spitalul Județean Arad, fabrica Astra Vagoane Călători, sediul IPJ Arad (aflat în renovare), iar după-masă vor lua parte la alegerile conducerii organizaţiei de femei a PNL Arad, care se vor desfășura la Expo Arad.
Vizita la Arad se va încheia tot la Expo Arad, seara, unde va avea loc „Topul Firmelor”, gala mediului arădean de afaceri organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)