Despre povestea arădeanului Dan Bogdan Țîșcă scriu. Îl cunosc pe Dan, dar și mai bine îl cunosc pe tatăl lui, Mircea Țîșcă. Am fost ani de zile colegi la trustul de presă Inform Media, iar acum, Mircea, dar mai ales Dan, trec prin momente foarte grele.

Știam cazul, îl știu chiar din faza incipientă. Anumite fapte pe care nu le comentez, pentru că nu sunt subiectul acestui articol, l-au adus pe Dan la statutul de condamnat. Este un caz despre care Special Arad a scris în premieră în 2014.

Au trecut șase ani de atunci și, în primăvara acestui an, în plină pandemie, a venit sentința defintivă: Dan Bogdan Țîșcă a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

Familia lui era distrusă, tatăl, mama lui, soția și cele două fiice… Dan trebuia să plătească pentru faptele făcute și nu mai era cale de întoarcere. Dar brusc a început să se simtă rău. Sunt unii care ar spune că încerca să se eschiveze de la executarea pedepsei, dar nu a fost deloc așa. Ce bine ar fi fost să fie… Internat la spitalul Fundeni, sub pază, diagnosticul a fost unul crunt: cancer limfatic acut… Și a început lupta. Nu mai era o luptă pentru libertate, ci, mult mai rău, o luptă pentru viață.

A fost mutat apoi la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Arad. Bolnav, cu moralul la pământ și cu 25 de kilograme mai puțin decât în momentul internării sale la Fundeni, Dan Țîșcă, „Dănuț” pentru apropiații lui, a fost internat la secția de hematologie din cadrul Spitalului Județean din Arad. El și familia lui au cerut întreruperea executării pedepsei. Este un caz excepțional, un deținut care are nevoie de tratament în lupta sa cu o boală gravă. Chiar cei de la INML au recomandat acest lucru…

Dar aici ne lovim de sistem, de carențele sale și uneori de inumanitatea sa. Obligația profesională a pus-o pe procurorul Ronela Sorițeu în poziția de a folosi toate căile de atac împotriva acestei decizii. Nu vrem să insistăm pe acest nume, pentru că nouă din zece procurori care ar fi fost în locul Ronelei Sorițeu ar fi procedat la fel. Dar în cazul lui Dan Țîșcă, această obligație profesională a procurorului poate deveni fatală, îi poate transforma pedeapsa privării de libertate la cea de condamnat la moarte pentru că nu ar mai putea beneficia de tratament.

Sistemul medical din România este cunoscut ca unul cu mari probleme. Sunt lipsuri și multe disfuncționalități în marile spitale ale țării, atunci cum am putea să credem sau să ne imaginăm că o boală cum este cancerul limfatic acut poate fi tratată în infirmeria unui penitenciar?

„INML a recomandat întreruperea executării pedepsei pe care acest tânăr tocmai o execută, iar judecătorul a considerat măsura ca fiind una de care bolnavul NU SE POATE LIPSI, atunci NICI TU (n.m. se referă la procuror) nu te poți opune, doar de dragul de a o face. Fiindcă, în mod evident, argumente logice nu ai prezentat și asta tocmai pentru că ele NU EXISTĂ. De ce te-ai opune continuării VIEȚII unui tânăr? Un tânăr care, da, a fost condamnat la executarea unei pedepse; a fost el însă condamnat ȘI LA MOARTE? De ce să fii tu călăul care consideră că un tânăr bolnav de cancer limfatic acut poate fi tratat în infirmeria unui Penitenciar, fiindcă alte condiții de tratament nu există în regimul închis? Știi bine că acest lucru este imposibil”, scrie Mircea Țîșcă, tatăl lui Dănuț, într-o postare pe Facebook. Este un text scris de durere, un text în încercarea de a-și apăra unicul copil…

Cel mai probabil, judecătorii de la Curtea de Apel vor menține soluția de întrerupere pentru o perioadă de trei luni a pedepsei. „Noi doar trei luni am cerut”, spune și Mircea Țîșcă… Dar tot acest timp pierdut este un timp de care ar putea atârna firul vieții lui Dan Țîșcă.

Trăim în 2020, dar unele disfuncționalități din sistemul după care funcționează penitenciarele din România ne duc cu gândul la perioade demult apuse. „Știai că la penitenciar deținuții nu au voie să primească apă la pachet? Ai voie să duci mâncare, țigări, dar apă nu, pentru că apa trebuie cumpărată de la ei. E o afacere internă”, spune Mircea Țîșcă. Iar Dan chiar are nevoie de apă. După ședințele de chimioterapie, Dan este complet deshidratat și are nevoie de apă, apă pe care de multe ori nu o primește…

În plină pandemie de COVID-19, Dan este păzit în salon de câte doi polițiști. Turele se tot schimbă, polițiștii circulă spre casă, pe străzi, se întâlnesc cu diferiți oameni și nu sunt testați… Cum este protejat Dan în acest caz?

Este un apel la umanitate, un strigă de disperare al părinților care vor să-și vadă copilul sănătos. S-au obișnuit cu ideea privării de libertate pentru patru ani, dar nu pot accepta sub nicio formă ca fiul lor să nu poată beneficia de tratament medical adecvat.

Dan nu este nici criminal, nici violator sau vreun pedofil, nu este nici violent și, mai ales în situația lui medicală din acest moment, nu prezintă niciun pericol pentru societate.

Iar Dan Țîșcă nu este singurul în această situație. Mai sunt zeci, poate sute, al căror strigăt nu-l aude nimeni. Iar sistemul e surd… Iar uneori e și orb…