Ce-ar putea fi mai frumos acum decât o poveste cu zăpadă, sănii trase de reni (sau alte animale dispuse la efort și care să nu ne pună în dificulate față de normele UE de protecție a animalelor), cadouri, ciocolată fierbinte sau chiar vin fiert, pentru cei care nu conduc pe drumurile publice? Poate o alta, adevărată, pentru că, nu-i așa?, adevărul nu poate fi altfel decât frumos, chiar și atunci când doare. O poveste despre un Crăciun stropit cu sânge și mânjit pentru multe decenii cu minciuni și interese pentru care vinovații ar merita o viață veșnică de ocnaș. Poveste adevărată, dar tristă și urâtă până când vinovații nu vor plăti.

Citiți și: Istoria Crăciunului. De ce îl celebrăm în 25 Decembrie?

Într-un fel sau altul, acel Crăciun din ’89, scăldat în sânge nevinovat, încă își aruncă umbra asupra noastră chiar după 34 de ani. De atunci, parcă suntem blestemați să nu putem scăpa de spiritul celui împotriva căruia ne-am revoltat. Atunci, nu doar că s-a vărsat sânge, ci s-a semănat ură, minciună și violență care au răsărit peste ani și sunt încă în floare. Și s-a instaurat primatul interesului personal sau de grup, care a fost înscăunat și domnește despotic peste întreaga noastră societate.

S-a scris mult despre acel Crăciun. Așa au apărut multe povești, adevărate ori inventate, care ne îndemnau fie să-i regretăm pe Ceaușești, fie să-i demonizăm. Totodată, au fost aplaudați sau, dimpotrivă, huliți, ca personaje ale poveștilor, cei care i-au judecat, condamnat și executat pe „nea Nicu” și „tanti Leana”.

Minciuni din plutonul de execuție

În același registru al poveștilor de Crăciun fără zâne și Feți-Fromoși, în gura lui „nea Nicu” au fost puse cuvinte care par mai degrabă rodul imaginației unor membri nostalgici sau dornici de reclamă ai plutonului de execuție decât al „gândirii revoluționare a tovarășului”.

La cât era de „cult”, nu cred că a folosit de zece ori în toată viața lui cuvântul „mascaradă”. Poate nici nu-l avea în vocabular. Și-atunci, cum să cred că l-a folosit exact când se îndrepra spre „eșafod”? Nu pot crede. Este doar o fabulație, lansată de unul dintre soldații care au tras haotic în Ceaușești, soldați care, de bulversați ce erau nici cum îi cheamă nu știau, darămite să țină minte ce spune Ceaușescu. Pur și simplu nu cred, așa cum nu cred că, speriat cum era în timp ce mergea spre plutonul de execuție, s-a mai gândit la cuvinte și idei  memorabile: „Moarte trădătorilor! Istoria mă va răzbuna”.

Ceaușescu nu a iubit poporul, cum se propagă pe unele rețele de socializare. Cine-și iubește poporul, nu-i omoară pe țăranii care nu vor colectivizare, așa cum a făcut-o „mult iubitul și stimatul”, de exemplu, în 1957, la Vadu Roșca, județul Vrancea.

Ceaușescu nu a fost un „mare conducător”, care a condus o Românie înfloritoare economic. Dimpotrivă, a condus România spre un dezastru economic, în care se producea pe stoc, cu costuri uriașe (rentabilitate zero), a înfometat și a ținut în frig și întuneric o populație care nu avea voie decât să-l slăvească pe el. Știu că încă mai sunt români care-l regretă. Este dreptul lor, pe care-l respect.

„Bunăstarea” asigurată de „marele conducător”…

Sursa foto: pressone.ro

Eu însă nu pot uita că în România lui Ceaușescu, aia care avea spice de grâu pe stemă și se lăuda că este „grânarul Europei”, primeam pâine „pe cartelă” (nu era chiar cartelă, ca în anii ’60, că și tipărirea acestora costa). Nici că aveam dreptul la o jumătate de pachet de unt și un kg de carne pe lună, că pentru lapte stăteam la coadă de pe la ora 2 noaptea, că o portocală sau o banană pentru copil era o raritate și așa mai departe.

Ceaușescu a fost, ca mulți dintre cei care azi ne conduc, un oportunist necultivat, rudimentar, care a știut să profite de ocaziile pe care URSS i le-a oferit pentru a-și depăși condiția. La cât era de „instruit”, Ceaușescu nu ar fi putut conduce nicio scară de bloc, darămite o țară europeană. S-a întâmplat, totuși, să conducă România pentru că a profitat de ocazia pe care alți bolșevici i-au oferit-o, cu o incredibilă naivitate (Maurer de exemplu), după moartea lui Dej.

Nu-mi pot aminti de ceva bun făcut de Ceaușescu pentru România și pentru români – plata datoriilor, prezentată de nostalgici ca o mare realizare, a fost o tâmpenie care era să ne termine ca națiune, prin înfometare și frig. Și-apoi, datoriile alea nu au fost făcute nici de Decebal, nici de Regele Carol I, ci de măria sa Ceaușescu. Pentru ce le-a făcut? Asta ar fi bine să spună cei ce-l slăvesc și astăzi. Și care, după cum susține Mircea Dinescu, l-ar alege „preşedinte cu 90%”.

Citiți amănunte aici: Mircea Dinescu: Dacă Ceauşescu trăia, la anul ieşea preşedinte cu 90% 

Oricât de simpatic ar fi Dinescu și oricât de serioase ar fi argumentele sale, nu pot să cred că i-ar fi fost uitate lui Ceaușescu mâncarea raționalizată (ca să nu zic înfometarea planificată), frigul și întunericul în care ne ținea și multe altele. Oricum însă, afirmația lui Dinescu nu va putea fi niciodată verificată, așa că nu ne rămâne decât să discutăm despre nivelul de trai, în scădere abruptă, și celelalte „binefaceri” pe care urmașii de azi ai lui Ceaușescu ni le servesc de la acel Crăciun încoace. Și vom avea ocazia să le discutăm în anul electoral care urmează.

Sânge pe poveste și un Rai comunist

Deși, după cum am spus, asumându-mi riscul de a fi certat în comentarii, nu l-am iubit pe Ceaușescu și nici nu am vreo nostalgie în ce-l privește, susțin că nu așa trebuia să sfârșească. Avea dreptul la un proces corect, desfășurat în condițiile procedurale din acei ani, cu probe, nu vorbe (genocid?, un miliard de dolari în conturi din străinătate?), cu apărare serioasă, cu respectarea drepturilor procesuale, cu judecători independenți (atât cât s-ar fi putut, dat fiind că și ei tot în frig și întuneric au stat) și așa mai departe.

Apoi, dacă ar fi fost găsit vinovat și-ar fi fost condamnat, sentința să fi fost pusă în executare conform procedurilor. Așa însă, putem spune că Ceaușeștii au fost executați, nu în stil mafiot, ci în stil stalinist sau kaghebist. Iar pentru asta, Iliescu și ceilalți implicați în execuție – ăla chiar nu a fost proces – ar trebui pedepsiți. Cu atât mai mult cu cât Iliescu nu s-a putut abține să nu păteze cu sânge sărbătoarea creștină a nașterii Domnului.

Măcar pentru asta, ar merita să existe un „Rai” comunist după moarte, în care să ajungă Iliescu. Dar nu ca șef, ci ca simplu tovarăș…

Poate Ceaușeștii meritau să fie condamnați la moarte – legea permitea atunci așa ceva – dar în condițiile unui proces corect. Cu siguranță însă, românii nu meritau să le fie împroșcat cu sânge Crăciunul. Povestea nu trebuia însângerată!