Polițiștii, în vizită la casa de copii din Frumușeni! Cei mici au primit cadouri de Paști
Sărbătorile sunt de obicei cele care scot tot ce e mai bun din oameni. Fiecare încearcă să contribuie cum poate, să lase ceva în urma lui care ar putea pune un zâmbet pe fețele celor care se bucură de cadourile primite. Polițiștii au făcut parte în această perioadă din grupa oamenilor care au dăruit. După ce câțiva au reușit să bucure niște copii din familii defavorizate și alții au dus hrană animalelor fără stăpân, cei din Serviciul de Transporturi au ajuns la Frumușeni.
Comunicat Polițiștii Serviciului de Transporturi Arad au vizitat, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, casa de copii MMC Frumușeni, unde au dăruit celor mici cadouri achiziționate din fonduri proprii. Polițiștii au fost recompensați de copii cu zâmbete, cântece și voie bună, bucuroși fiind că iepurașul a fost, și în acest an, darnic.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)