Polițiștii au prins doi hoți din zona Vlaicu. Ce au furat aceștia





Comunicat. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au identificat două persoane, bănuite de furturi din municipiu. Astfel, în ziua de 4 ianuarie a.c., a fost identificat un minor, care, în noaptea de 31 decembrie 2021/1 ianuarie 2022, ar fi sustras o trusă de unelte, dintr-un autoturism neasigurat, parcat pe Aleea Amara, din municipiu. Bănuitul ar fi comercializat ulterior bunul sustras, în valoare de aproximativ 200 de lei, acesta fiind recuperat de polițiști și predat proprietarului.
În după-amiaza aceleiași zile, polițiștii au fost sesizați despre furtul unui ghiozdan lăsat nesupravegheat într-un supermarket de pe strada Poetului. La scurt timp, pe strada Foișor, din municipiu, a fost depistat un arădean de 20 de ani, care avea asupra sa ghiozdanul ce conținea un laptop, un mouse, un telefon mobil, precum și articole de îmbracăminte și igienă personală. Prejudiciul, în valoare totală de aproximativ 2.500 de lei, a fost returnat proprietarului.
În ambele cauze au fost întocmite dosare penale și se contiuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este