duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Avarie în Poliția Română. 10 mii de polițiști au părăsit sistemul în 2023

    de - | 15 ianuarie 2024, 9:01 AM | Naţional

    0

    Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a precizat recent la Euronews că în anul 2023 ministerul a pierdut aproximativ 10.000 de cadre prin pensionare. Asta, în situația în care MAI mai are nevoie de 20.000 de polițiști pentru a asigura necesarul de personal care să facă față provocărilor începând cu ordinea publică până la infracțiunile cele mai grave de trafic de persoane, trafic de droguri, crime, violuri.

    Din cauza lipsei de cadre, după 2017, absolvenții de liceu ajung polițiști după doar zece luni de pregătire, față de doi ani cât prevedea legea până atunci.

    Valul de pensionări de anul trecut arată că retragerea din activitate a 10.000 de polițiști în condițiile așa-zisei reforme a pensiilor speciale care se va aplica de fapt după cinci ani este o realitate pentru care ministerul de Interne nu are soluții. Atâta vreme cât pensiile polițiștilor sunt mai mari decât salariile pe care le-au avut, e de presupus că tot mai mulți vor părăsi sistemul.

    sursa: Știri pe surse

    Citește și: Despre deficitul de polițiști de la ordine publică, despre polițiști prinși sub influența alcoolului și despre „liniuțele” făcute de mașini, la bilanțul de 9 luni a IPJ Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.