Poliția de Frontieră le oferă românilor care merg în Grecia puncte alternative de trecere a frontierei, mai puțin aglomerate





Traficul a explodat în punctele Kulata și Makaza, conform informațiilor transmise de Poliția de Frontieră a Bulgariei către Centrul Comun de Contact Giurgiu. De asemenea, numărul turiștilor români care se întorc din Grecia este în creștere, notează adevărul.ro
“Poliția de Frontieră a Republicii Bulgaria ne-a informat prin Centrul Comun de Contact Giurgiu de faptul că, în această perioadă, se înregistrează o creștere semnificativă a traficului prin punctele de trecere a frontierei Kulata și Mazaka. De asemenea, a crescut și numărul de turiși români care călătoresc dinspre Republica Grecia”, se arată într-o postare a Poliției de Frontieră, pe Facebook.
În acest context, se recomandă utilizarea punctelor alternative de trecere a frontierei dintre Bulgaria și Grecia.
Acestea au trafic mai scăzut și permit o trecere mai rapidă la controlul de frontieră, astfel:
-Cei care doresc să călătorească spre Salonic, Kavala și Peninsula Halkidiki pot efectua formalitățile de frontieră prin punctul de trecere Ilieden ca alternativă la punctul de trecere a frontierei Kulata.
-Turiștii care călătoresc în stațiunile din zona Xanthi, Komotini și Insula Thassos pot folosi punctul de trecere a fontierei Zlatograd ca alternativă la punctul de trecere a frontierei Makaza.
-Pentru stațiunile din regiunea Alexandropoulis se recomandă trecerea prin punctul de trecere a frontierei Kapitan Petko Voivoda.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.