joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Cum se va termina în cele din urmă lovitura dată la Arad PSD-ului?

    de E. Nola | 14 decembrie 2019, 12:39 PM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    0

    Întrebarea ni se pare absolut obligatorie, în fond la Arad încă nu am văzut așa ceva: ca un întreg partid să fie decapitat, liderii săi locali, deputați, senatori să fie luați pe sus de către organul anticorupție, invitați să dea cu subsemnatul pe la Timișoara.

    La prima vedere este chiar bine, la o a doua însă apar crăpăturile, iar dacă ne uităm și mai îndelungat observăm o prăpastie care începe să se caște între fapte și vorbe, intenții și realizare, nemaivorbind de Justiția prezentată oarbă, săraca – pentru a ilustra că nu face nicio diferență între oameni, nemaivorbind de partide – și care pe la noi pare să nu fie deloc oarbă, chiar dacă are doar un singur ochi, acela mutându-se de la stânga la dreapta în funcție de cine e la guvernare.

    Recunoaștem, imaginea nu este tocmai elegantă, dar nici situația nu este, în fond constatăm cu stupoare că DNA-ul abia acum a descoperit că la vamă se da șpagă, iar concursurile de orice fel se iau pe ochi frumoși și buzunare doldora, nemaivorbind de apartenența la clan.

    Absurdul ne apare în toată splendoarea sa atunci când realizăm că în timp ce Căprar și Tripa, urmați de Fifor, se înghesuie la DNA Timișoara, la Arad este numit în funcția de prefect un om care nu are calificarea necesară, locul său lăsat cald la CJ fiind ocupat instantaneu de propria soție.

    Ajunși aici, am simțit nevoia, stimații noștri cititori, mult mai cinstiți ca ai lor, să vă întrebăm: ce credeți, ce va ieși din toate astea?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Cum se va termina în cele din urmă lovitura dată la Arad PSD-ului?

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.