Având în vedere succesul spectaculos al studiului de fezabilitate în orasul Arad – de fapt cam unica formă de studiu ce se mai practică pe aici, având în vedere și vremea, nemaivorbind de faptul că toți din administrație sunt doctori în ceva -, reținând și ofensiva de imagine din ultima vreme a administrației, ne-am gândit – cam mult spus! – să mai oferim câteva variante, în fond nici Falcă nu le poate pe toate, chiar dacă Andrei Ando abia se mai poate ține după el.
Numai așa ne explicăm lipsa de inspirație de la Ziua turismului organizat pentru arădeni, fără să mai vorbim de acel Pool Party care a încheiat-o, de ziceam că ne celebrează pe noi cu pola. Și pentru că
ultima noastră polă s-a interesat de unde s-ar mai putea organiza concerte de rock simfonic în oraș, iată prima noastră propunere:
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.