sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Cine e de vină pentru tragedia de la Poliția Locală Arad?

    de E. Nola | 7 octombrie 2023, 9:13 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    2

    E vorba de moartea unui om, e vorba de ceva fundamental și definitiv.
    E mult mai puțin important că astfel Aradul a ajuns din nou în presa națională, în fond această presă este interesată de provincie doar dacă e vorba de scandal, de ceva care atrage atenția indiferent de loc și de timp.
    Iar moartea este subiect sigur, mai ales dacă survine în condiții mai puțin obișnuite.

    Din punctul nostru de vedere problema este că tragedia – omorârea unui om prin bătaie la Poliția Locală Arad – s-a întâmplat în iunie, dar până acum nimeni nu a ieșit în față dintre ”marii politicieni și administratori” ai orașului să ne spună ce părere au, care este atitudinea lor în acest caz, ce măsuri s-au luat pentru identificarea și pedepsirea celor vinovați și ai celor care au făcut posibil ca această tragedie să se întâmple.

    Pentru că este cât se poate de evident, vina aparține aceluia(acelora?) care l-a(u) omorât pe om în bătaie, dar să nu uităm, e vorba de cineva (mai mulți?) care face sau fac parte dintr-un organ de ordine subordonat administrației orașului Arad.

    Așadar întrebarea nu se referă neapărat la cei implicați concret, ci la cei care prin neglijență și incompetență au făcut tragedia posibilă.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Cine e de vină pentru tragedia de la Poliția Locală Arad?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Accident?!!!! E ingrijorator cum evolueaza votul!!!! Sau poate ca si votul este al celor care lucreaza in aceste institutii si care, am observat cu stupoare, ingrijorare si revolta, sunt persoane care au atitudini extremiste, rasiste, pentru care primeaza interesul, obedienta, spiritul de haita! Intr-un stat in care de la cel mai inalt nivel la cel mai comun, Justitia functioneaza stramb…democratia se duce de rapa si devine jungla!

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. Chestie elementara:primul lucru care se solicita la orice angajare este vizita medicala,al doilea lucru elementar și la un simplu curs agent de paza minim 8 clase absolvite și TEST PSIHO!Dacă va fi declarat cu probleme psiho acum primul care trebuie sa răspundă este cel care la declarat APT pt curs calificare sau angajare la,, Politia” locala,apoi șeful lui direct care are obligația sa le urmărească și evalueze activitatea și în cele din urma Medicina muncii.O parte din vina au și colegii care probabil au observat derapajele respectivului care probabil a mai recidivat!Lipsa efectuării stagiului militar sub arme,nu la lopata este încă o cauza.

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.