Pola Zilei: Ce vă lipsește cel mai mult de Zilele Aradului?

    de E. Nola | 17 august 2019, 10:41 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    5

    Festivalul Eclipsa (foto: Săptămânalul Tele Cablu)

    Programul de zece zile a debutat deja ieri în Micălaca, astăzi continuă tot acolo, confirmând din plin părerea și imaginea Domnului Medeleanu despre Aradul nostru din ultima vreme.

    Domnul Medeleanu, căruia de aici îi dorim toate cele bune, a lansat cam de multișor ideea că Aradul ar fi de fapt o mare Micălaca, se pare că administrația l-a luat în serios, acționând pe măsură.

    Dar tot de ieri a început Picnic Festivalul din fața strandului, un eveniment non-stop și de pe acum tradițional al Zilelor Aradului. Târgul Estival rămâne încă în Micalaca, în Parcul Regina Maria, urmând ca de luni să se mute în Parcul Eminescu, așa încât arădeanul va avea de toate la dispoziție la piciorul Pasarelei Spre Nicăieri, mai precis spre ștrandul unde vor începe concertele pigmentate cu laser show și pool partyuri cât încape.

    Văzând noi oferta complexă și totuși atât de simplă a celor zece zile, exact cât să se cheltuie cu folos cele 300 de mii de euro, ne-am gândit să vă întrebam, ce vă lipsește, ce v-ar fi plăcut, ce vă doare, unde v-ați duce dacă ați putea de Zilele Aradului.

    Sondaj: Ce vă lipsește cel mai mult de Zilele Aradului?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu aveai loc nici sa respiri pe strand. Era plin cu masini din judetele invecinate pe strazile adiacente (nu aveai loc sa parchezi nici o bicicleta). Pe podul de pontoane iesea un grup mare, apoi intra un grup mare, ca nu ii “ducea” pe toti odata. Baruri, discoteci, terase arhipline. Pe alei mergeai cu valul, ca nu aveai loc altfel. Era un mare eveniment intotdeauna in acel prim weekend din august.

      +4 voturi
      +1
      -1
    2. Simt cumplit și regret adânc lipsa unui „program artistic în cel mai pur sens al cuvântului, un altfel de eveniment, mult mai pretențios și elitist, într-un cadru pitoresc, care – să sperăm – anunță cu pași mici un viitor cultural și turistic pentru superba Cetate” (ceva gen Ineu, cu Ovidiu Balint coorganizator și cu Lajos Notaros prezentator de filme documentare). Cine știe, poate la anu’!

      +2 voturi
      +1
      -1
      • Va intelegem regretul, am regreta si noi daca A Rädeanu nu ne-ar regreta, dar informația, dar mai ales interpretarea Dumneavoastra este gresita.
        L Notaros a participat si la lansarea de la Arad, la Cinema Arta, a filmului care a fost prezentat a doua zi la Ineu. Cu alte cuvinte, nu are frustrarile pe care le aveti Dumneavoastra ca nu ati putut participa la niciunul dintre evenimente.
        El, saracu, a fost la ambele.
        S-apoi mai este ceva, Domnu Rădeanu: confundati planurile. L Notaros sau Enola se considera inainte de toate jurnalist, nu organizator cultural, in aceasta calitate a participat la ambele evenimente.
        Adica, de invitat, nu știu daca intelegeți…

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.