Pola Zilei: Ce-i lipsește Aradului de ziua lui?





Orașul Arad împlinește astăzi 187 de ani.
Chiar astăzi ca urmare a decretului regal și imperial care l-a declarat oraș liber regesc în cadrul Imperiului Habsburgic.
Este bine să fim exacți în exprimare, fiindcă am remarcat în aceste zile o părere care invocă o autoritate trecută și aproximativă despre alegerea greșită a datei în care ar trebui sărbătorit orașul.
Nu e nicio greșeală, nu sărbătorim localitatea sau abația medievală, ci orașul, iar Aradul este oraș în sensul modern al cuvântului din 21 August 1834, de atunci când în piața din spatele teatrului actual, în cadru solemn, a fost citită diploma venită din Viena care îl ridica în mod oficial în rândul orașelor libere ale imperiului.
Deci, este ziua de naștere a orașului nostru, indiferent dacă e povestită în limba română, germană, maghiară sau sârbă, asta ca să amintim doar de limbile vorbite mai mult în localitate pe parcursul vremurilor.
Administrația actuală sărbătorește evenimentul printr-un festin popular și populist de două săptămâni în cadrul așa numitei „Zilele Aradului”, organizând concerte și tot felul de alte evenimente, în mod deosebit legate de mâncare și distracție ieftină. Nu că ar fi rău, dar nici bine nu e, în fond Aradul și arădenii nu au contribuit doar prin chefuri sau prin mâncare și băutură la istoria locurilor. Ajunge să ne gândim la industrii de pionierat, la acte de cultură în premieră sau, de asemenea, la evenimente sportive care au avut loc prima oară la Arad pe aceste meleaguri.
Așadar, având toate acestea în vedere, ce credeți, ce lipsește mai mult acum în Arad, chiar și în cadrul acestor manifestări organizate de administrația simbolizată de Bibi, Călin Bibarț și patronate de cel care în sfârșit și-a luat șapca din cap, fără însă să-și dea jos și ochelarii de soare?
Comentariile portalului
ura ; ce fain
Specialilor, ăsta nu e ăla cu terenul de langa sala Sporturilor? Are tupeul sa vorbească de moralitate? Și voi aveți tupeul să-l promovați?
Doar resemnare... Schimbarea n-are cum să vină tot de la cei care sunt la putere de 35 de ani, pnl-psd-udmr.