Pola Zilei: Ce caută Tehnodomus în Piața Catedralei?





Întrebarea ne-a venit în minte după ce am aflat că s-au apucat să refacă pentru a treia oară trotuarul de lângă catedrală. Pe lângă cea crăpată, de altfel, așa cum puteați afla din articolul nostru cu această ocazie.
Am zis, nu se poate să lucreze chiar așa de prost, că au nevoie de trei încercări cel puțin ca să paveze un trotuar. În fond sunt principala firmă cu care lucrează primăria de când e lumea, au experiență cât încape, nu se poate să nu fie în stare să realizeze pavarea unui trotuar din prima.
Pe urmă ne-am uitat și la băncile pe care le-au montat așa din prima și ne-am gândit, oare de ce sunt așa de simbolic schematice, incomparabile cu cele de pe Mețianu, cele care, știți DVS, au fost confecționate pe salariul unui profesor pe un an. Mă rog, atunci, că acum prețurile au crescut, chiar dacă un pic au crescut și salariile profesorilor.
Tot frământând aceste neliniștitoare informații, ne-a trecut așa în minte că este vorba de altceva.
Ne-am adus aminte și de faptul că la început, atunci când au stricat și săpat piața, au dat de ceva istoric, a venit până și vicele Faur să își dea cu părerea, așa că ne-am zis noi: asta o fi.
Au găsit ceva acolo, ceva important și interesant și chiar dacă nu ne zic ce, asta e explicația: sapă în continuare, să vadă, să își dea seama exact, ce au găsit ei de fapt sub piață.
Fiind dată situația, vă întrebăm pe DVS, ai noștri, mult mai arheologi decât ai lor, oare ce o fi?
Comentariile portalului
Buie Mibi. Sine de tramvai uzate dar ei scumpesc biletul. Multa buie, dle drujbas frustrat.
Daca tot modificati preturile atunci faceti si imbunatatiri, igienizari mai dese, caci e groaznic de infect tot mijlocul de transport din Arad!!
Si ce avem noi din Transilvania cu această gașcă oficială de mardeiași? Vă mai amintiți de 10 august 2018!? Nu mai rețin care candidat la prezidențiale promisese (...)