marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Ce ar trebui să mai descopere și să recondiționeze Bibi în Arad?

    de E. Nola | 17 septembrie 2022, 11:20 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    2

    Știrea zilei de vineri, cel puțin pentru o anumită parte a cititorilor, a fost redescoperirea așa-zisei statui a lui Petschovschi, fotbalistul-simbol al UTA-ei. Dispărută odată cu stadionul construit de baron, în cele din urmă statuia a fost descoperită undeva în Micalaca, iar Bibi s-a și prezentat urgent, făcându-și la repezeală niște fotografii studiate cu el și statuia în stare de descompunere uitându-se unul la altul.

    Oricum, chiar dacă statuia nu-l reprezintă pe cel care în naționala Ungariei a jucat cu numele de Perényi, faptul că odată cu demolarea vechiului stadion a fost demolată și statuia reprezintă plenar spiritul administrației arădene. Drept urmare, Bibi a ținut să ne asigure că va fi salvată – statuia, desigur – și pusă acolo unde trebuie, adică în incinta noului stadion.

    Oricum, având în vedere fotbaliștii de tablă montați mai nou în fața stadionului, va fi mai bine, Petschovschi nu se va mai simți singur, ci în echipă, nemaivorbind de statuia fotbalistului care tocmai încearcă să centreze spre stadion de după liniile de tramvai. Iar după ce am realizat gestul mărinimos al lui Bibi, ne-a picat dintr-o dată fisa: păi așa, poate, s-ar mai găsi pe aici lucruri, obiceiuri, practici pierdute și de care tare mare nevoie am avea în aceste vremuri dezastruoase. Și pe care, Bibi, în mărinimia sa facebookistă să ni le recondiționeze.

    Ce părere aveți, voi, ai noștri, mult mai căutători decât ai lor, care ar fi acelea?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Ce ar trebui să mai descopere și să recondiționeze Bibi în Arad?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.