PNL conduce detașat în județ și la viceprimari
După ce primarii Partidului Național Liberal din comunele județului Arad au fost investiți pe funcții în urma votului din 27 septembrie, a venit rândul viceprimarilor să fie aleși de către consilierii locali.
Până la această oră au fost aleși prin vot secret nu mai puțin de 29 de viceprimari din partea Partidului Național Liberal, care se vor alătura primarilor în mandatul 2020-2024.
Printre localitățile cu viceprimari PNL se numără: Bârsa, Bata, Beliu, Bocsig, Conop, Covăsânț, Curtici, Dieci, Fântânele, Frumușeni, Grăniceri, Ineu, Iratoșu, Olari, Păuliș, Petriș, Pilu, Șagu, Săvârșin, Seleuș, Semlac, Șepreuș, Socodor, Ususău, Vladimirescu, Zăbrani, Zădăreni, Zerind și Zimandul Nou.
Urmează ca în zilele următoare, o serie de consilii locale din județul Arad să-și desemneze viceprimarii, cu siguranță mulți dintre ei aparținând Partidului Național Liberal.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
buna ziua , unde este aceasta partie? este deschisa? multumesc
Înțeleg că domnul Antonescu a fost șomer in ultimii ani. Dar domnul Georgescu ce ocupație a avut în ultimii ani? Și-a luat puțin liber?
Pe cine vezi tu nervos, maestre?