marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    PNL a dat de pământ cu PSD în întreg județul Arad | REZULTATELE pe fiecare localitate

    de Andrei Fuliaș | 25 noiembrie 2019, 2:19 PM | Politikos | Topic special

    0

    După numărarea a 99,67% dintre voturile românilor de la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis are un număr de voturi aproape dublu față de Viorica Dăncilă. Astfel, Iohannis are în acest moment 65,88% dintre voturile românilor, în vreme ce Dăncilă are 34,12%.

    Sunt județe însă în care președintele pur și simplu și-a spulberat contracandidatul, adunând chiar și peste 80% dintre voturi.

    Vorbim însă acum despre rezultatele alegerilor în județul Arad, unde candidatul din partea PNL a reușit să adune nu mai puțin de 69,70% din voturile valabil exprimate ale arădenilor, în vreme ce candidatul PSD a reușit să strângă doar 30,30% din voturi.

    Mai exact, Klaus Iohannis a strâns 129.996 de voturi din tot județul Arad, iar de partea cealaltă Viorica Dăncilă a strâns 56.632 de voturi. Acestea sunt rezultatele finale, după numărarea buletinelor din toate secțiile de vot din județul Arad, județ în care prezența la vot a fost de 48.10%.

    În municipiul Arad, Iohannis a făcut un scor de 71,54%, iar Dăncilă 28,46%.

    Dacă este să ne raportăm la județul Arad, fără a include și voturile din municipiu, ci doar cele din celelalte localități, rezultatele arată că președintele a luat 76.547 de voturi, însemnând un procent de 68,34%, în vreme ce președintele PSD a reușit să adune 35.471 de voturi, adică un procent de 31,76%.

    În același timp, cel mai bun procent obținut de Iohannis într-un oraș din județul Arad este la Nădlac, unde și-a însușit 80,95% din voturi, în vreme ce la nivelul comunelor, cel mai bun procent al președintelui a fost la Dorobanți, câștigând votul a 84,9% dintre cei care au votat.

    În ceea ce o privește pe Viorica Dăncilă, cel mai bun procent obținut de aceasta la nivel de orașe a fost la Chișineu-Criș, cu 35,66% din voturi obținute. La nivel de comune, Viorica Dăncilă a reușit să producă și o surpriză, dacă putem să-i spunem așa, învingându-l pe Klaus Iohannis la Hălmagiu, unde aceasta a obținut 54,76%. Totuși, cazul de la Hălmagiu este unul izolat, aceasta fiind singura localitate în care candidatul PSD a avut un scor mai bun decât canidatul PNL.

    În continuare, vă prezentăm rezultatele finale din toate localitățile din județul Arad:

    rezultate alegeri prezidentiale tur 2 jud ARAD min


    Citește și: UPDATE 4 – Klaus Iohannis rămâne președintele României cu un scor zdrobitor. După numărarea a 99,67% din voturi, diferența dintre cei doi candidați este de aproape 32 de procente

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.