Placă pentru comemorarea sârbilor care au murit în lagărul Cetății Aradului, în Primul Război Mondial





Astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal, organizată în sala Ferdinand a Palatului Administrativ, a trecut de vot un proiect de hotărâre care vizează montarea unei plăci comemorative dedicate sârbilor interniști care au pierit în Primul Război Mondial (1914-1918) în lagărul din Cetatea Aradului.
Placa urmează să fie montată în incinta Cetății Aradului, având textul în limba română: „În memoria sârbilor martiri căzuți în Cetatea Aradului, 1914-1918, aici se află locul lor de veci”.
La ora actuală există un monument comemorativ, în exteriorul Cetății Aradului, în interiorul buclei Mureșului, în partea de vest, între cetate și cursul râului Mureș, dar acesta este greu accesibil publicului larg din cauza inexistenței unui drum amenajat sau a unei alei până în imediata apropiere a sa și datorită inexistenței unei semnalizări potrivite.
„Monumentul comemorativ este dedicat atât prizonierilor de război sârbi, cât și miilor de deportați civili sârbi din Bosnia, Herțegovina și Voevodina deținuți în lagărul de internare, situat în perimetrul bastioanelor exterioare de sud ale Cetății Aradului, în timpul Primului Război Mondial.
Prin soluții arhitecturale proiectate ale monumentului memorial este facilitată legătura spațială directă cu monumentul memorial românesc existent, precum și analiza detaliată și sistematică, înțelegerea și identificarea legăturilor istorice și ale moștenitorilor de război ale sârbilor din România. Monumentul existent va fi pus în valoare prin realizarea unui nou monument, ce va fi creat după axa de simetrie a celui existent. Cele două monumente vor fi legate printr-o alee, pentru a forma un ansamblu arhitectural. Proiectul vizează astfel ridicarea plăcii comemorative dedicate memoriei sârbilor interniști care au pierit în primul război mondial în lagărul din Cetatea Aradului. Monumentul memorial este proiectat axial simetric în raport cu monumentul memorial existent, în direcția râului Mureș și datorită distanței dintre cele două nu va fi afectat monumentul existent.
(…)Beneficiarul este Consulatul General al Republicii Serbia la Timișoara, conform proiectului nr.66/2015, elaborat de către S.C. STACONS S.R.L. Acordul stabilit se exprimă sub rezerva obţinerii avizului favorabil al M.Ap.N.”, se arată în proiectul de hotărâre care a fost aprobat astăzi de CLM.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)