Când oamenii își pierd speranța în viitor, este de înțeles că singurul loc în care își îndreaptă privirea, mereu, ca o eternă reîntoarcere, e trecutul. La fel stă situația și la Arad. Este un laitmotiv obsedant și obositor, agasant și plictisitor: „Pe vremuri…”.

Pe vremuri, Aradul era așa și așa… Era prosper, era inovator, era… Era.

Dar nu e nevoie nici măcar să îți îndrepți privirea către un trecut prea îndepărtat ca să devii nostalgic, să suspini și să te lași copleșit de tristețe. Chiar și după 90, Aradul era un oraș mai mult decât civilizat și îngrijit. Chiar dacă după Revoluție nu prea umplem o pagină întreagă de mari investiții, dar putem privi cu admirație către anii 90 și 2000 măcar pentru un lucru: aveam un oraș curat, cu oameni bine crescuți. E greu să spui același lucru acum. Și știm, e greu și să mai tot insiști pe subiect, fără să pari deja perimat. În definitiv, nostalgia nu ajută la nimic, în afară de un soi de autotortură. Dar când vezi imagini ca cea pe care am văzut-o în această dimineață, taman în centrul centrului, sub „privirile” maiestoasei Catedrale Catolice, îți e greu să nu o dai din nou pe nostalgie.

Ne plângem mereu de administrația orașului, însă trebuie să înțelegem că administrația orașului e o oglindă a oamenilor care locuiesc în oraș. Așa oameni, așa conducători!

Vă întrebăm pe dumneavoastră, ce o fi fost în mintea arădeanului sau arădencei care a considerat ceva perfect normal să arunce cutii pline de haine direct pe trotuarul Bulevardului Revoluției? Dacă sunt haine de care nu mai este nevoie, există în oraș multe pubele speciale pentru donat haine, există o sumedenie de asociații caritabile, există parohii, sunt o multitudine de soluții eficiente și civilizate când vrei să te descotorosești de niște haine, decât soluția de-a dreptul nesimțită de a le azvârli pe un trotuar.

Ne-am dori tare mult să trăim într-un oraș în care oamenii înțeleg că aspectul general ține foarte mult și de conduita lor. Doresc civilizație, dar uită că și ei sunt o bucată a acestui „puzzle”. Iar despre autorități… despre oamenii legii: tare ne-am dori să fie prezenți și să aplice amenzi în astfel de situații, nu doar când vine vorba de parcări ori purtarea neconformă a unei măști pe stradă.

Ca să ai disciplină, trebuie să ai și mustrare. Dacă nu ai oameni educați, trebuie să îi educi. Iar unii oameni nu înțeleg decât dacă îi lovești unde îi doare: la buzunar.