Pictură și poezie în cadrul unui eveniment caritabil la Sebiș
Sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 17:00, Hotel restaurant Sebiș va da loc unui eveniment caritabil, în cadrul căruia o să fie vernisată o expozitia de tablouri semnată Lenuța Rus și lansarea noului volum de poezii „Atingerea speranței”, semnat Daniel Țole.
Scopul evenimentului este de a strânge fonduri necesare pentru a implementa testarea HIV a elevilor de liceu din județul Arad, împreună cu fundația SanLife și Spitalul Clinic Laser System.
„Atingerea speranței este un volum de poezii lansat în colaborare cu fundatia SanLife. Ne-am propus ca împreună să adunăm fondurile necesare pentru continua campania de informare în școli a elevilor de liceu din Județul Arad, despre bolile infecțioase, a celor asociate consumului de tutun și droguri și implementarea testării HIV în colaborare cu Spitalul Clinic Laser System Arad. Va fi o seară în care versurile vor fi alintate vizual de picturi create special pentru acest eveniment, nu au mai fost expuse”, spune Daniel Țole.
„Am ales să fiu voluntar in această fundatie din mai multe motive, dar unul m-a făcut să nu stau deloc pe gânduri pentru că simt, că mulți tineri bolnavi cerșesc clipe timpului într-o compeție a morții, ajungând aici din lipsa de informații necesare. Trebuie să conștientizăm că sănătatea e o moștenire, ne naștem cu ea și e atât de important să avem grijă de ea pe parcursul vieții. E greu să reușim cât timp nu suntem informați și aici își găsește locul, aici intervine fundația SanLife”, a adăugat Daniel.
Comentariile portalului
Americanii aveau o vorbă în campania electorală: elect a clown, expect a circus. La Arad: votezi un pădurar, așteaptă-te la defrișări. Oare când se vor (...)
@Aradean Ai citit articolul? Se pare ca nu, fiindca altfel nu puneai intrebarea asta! Mai citeste o data :)
Dar despre inteligenta politistilor locali, care au nevoie de sisteme inteligente suplimentare de supervizare, nimeni nu scrie nimic.O cloaca de analfabeti, agramati, atehnici, si subdezvoltati intelectual, deveniti ad-hoc din (...)