sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Petru Moț: Nu putem gândi dezvoltarea viitoare a sistemului medical arădean în baza unor documente depășite și neconforme realității

    de - | 25 iunie 2021, 3:39 PM | Comunicate contra cost

    0

    Pe masa consilierilor CJA s-a aflat astăzi un proiect de hotărâre privind aprobarea Master Planului la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Era de așteptat ca, după mai bine de un an de la debutul pandemiei, an în care sistemul de sănătate arădean a scârțâit din toate încheieturile, să avem o analiză serioasă și la zi, un document care să constituie temelia de la care să se înceapă regândirea și reconstruirea sistemului medical arădean.

    „Din păcate nimic din toate astea. Grupul consilierilor județeni PSD nu poate gira prin vot o analiză incompletă și neargumentată, un document învechit, elaborat în anul 2019, cu date ce sunt depășite de realitatea anului 2021. Deși comasarea infrastructurii spitalicești în locația actuală a Spitalului Județean și al fostului Spital Municipal nu este un lucru rău, totuși procentul de ocupare a terenului nu permite acest lucru, iar soluția oferită cu demolarea unor construcții este greu de crezut că va fi una fezabilă. În document se face trimitere la Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, în condițiile în care noi suntem în anul 2021. Putem gândi dezvoltarea viitoare a sistemului medical în în baza unor documente depășite? Evident că nu. Se respinge ideea construirii unui spital nou cu motivarea simplistă că nu se găsește un teren suficient de extins (corect era să se spună măcar de cât teren era nevoie pentru un spital nou cu toate secțiile și specialitățile comasate într-un singur loc). Documentul critică legislația existentă fără nici măcar un exemplu concret de legislație defectuoasă sau fără o propunere de îmbunătățire.

    În fine, după investiții de foarte multe milioane de euro, care nu este foarte clar de unde și când vor fi finanțate, se spune că sistemul medical arădean va oferi o calitate acceptabilă a serviciilor medicale (pag. 49 din document). Din punctul de vedere al administrației liberale a CJA doar atât merită arădenii. Nu o calitate bună și foarte bună. E suficient una acceptabilă.

    Este clar că grupul consilierilor județeni PSD nu a putut valida prin vot un astfel de document, motiv pentru care am și votat împotriva proiectului.”, afirmă consilierul județean PSD Arad Petru Moț.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.