joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Peste 14 mii elevi din Arad beneficiază de burse sociale. În școli se lucrează la foc continuu pentru actele necesare obținerii ajutoarelor prelectorale

    de Mihai Todoca | 1 noiembrie 2023, 3:32 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    O dată la patru ani, România este de-a dreptul lovită din toate părțile de pomenile electorale pe care politicienii le aruncă cetățenilor asemeni țăranilor care aruncă grăunțele la găini. Iar mulți dintre noi le înghițim fără tăgadă.

    De regulă, aceste promisiuni, ca să nu le spunem „minciuneli de moment”, au un termen setat undeva în viitorul nu foarte îndepărtat, dându-ne iluzia că trebuie doar să avem puțină răbdare până când Fata Morgana va deveni reală.

    Campania electorală trece, ministerele se împart, iar promisiunile electorale ajung pe avarii.

    De data aceasta, o pomană electorală produce efecte și are și un termen strict de valabilitate. Mai exact anul școlar 2023-2024.

    Vorbim despre modificarea legii prin care se acordă burse sociale elevilor care provin din familii monoparentale.

    Modificarea adoptată deja se referă la renunțarea condiționării acestor burse sociale (300 de lei) din punct de vedere al nivelului venitului mediu pe membru de familie. Acum, aceste burse sociale se vor acorda inclusiv dacă unul dintre părinți este arestat.

    Ce se înțelege prin termenul de „familie monoparentală”, care este „ținta” modificărilor?

    Termenul familie monoparentală desemnează familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta.
    Prin persoană singură, se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
    a) este necăsătorită;
    b) este văduvă;
    c) este divorţată;
    d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
    e) al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
    f) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) – e), potrivit art. 5 din metodologie.

    Edupedu notează și actele care sunt necesare pentru primirea acestor burse. Mai multe detalii AICI

    burse sociale

    Sunt peste 46 de mii de elevi orfani de unul sau ambii părinți în gimnaziu și liceele din România, conform datelor solicitate de Ministerul Educației de la inspectorate ( Cererea vine după ce în metodologie bursa socială a elevilor cu un părinte decedat a fost condiționată de venit). Însă numărul acestor burse va crește deoarece s-a renunțat șa condiționarea de venit.

    În județul Arad, la ora aceasta, un număr de 14 271 elevi beneficiază de bursele sociale, însă și acest număr va crește. Conform surselor noastre școlile primesc cererei de burse sociale pe bandă rulantă.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.